David Popovici are o nouă victorie! A obținut titlul naţional la 50 m liber în prima zi a Naţionalelor de la Otopeni
"Mulțumim @simonahalep pentru momentele frumoase în care am făcut echipă!
Ne place să o numim echipă și nu parteneriat pentru că ai demonstrat o dată în plus că esti o persoană minunată atât “în teren”, cât și în afara acestuia.
Acum, odată cu finalul acestui proiect, te îmbrățișăm cu drag și așteptăm cu nerăbdare viitorul și posibilele momente memorabile pe care le vom putea clădi împreună.
Suntem încântați să te susținem în continuare, să te aplaudăm și să îți fim alături, în toate provocările și competițiile viitoare.
Hai, SIMOO!", a scris compania pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv, a anunţat, pe 24 mai, pe reţelele de socializare, că audierea sa de către un tribunal independent, programată pe 28 mai, a fost amânată din nou la cererea ITIA.
Încă o dată sunt devastată. ITF (ITIA) a amânat audierea mea pentru a treia oară, cu încă o lună! Aştept să fiu judecată încă din octombrie. În decembrie, am putut, mulţumită experţilor, să demonstrez că suplimentele alimentare pe care le foloseam au fost contaminate, motiv care a cauzat testul pozitiv, a transmis Halep într-un comunicat.
Am cerut, confirm regulamentului antidoping, o audiere rapidă: e dreptul meu, e scris în regulament! Din nefericire, ITF (ITIA) a amânat audierea mea de trei ori, a subliniat fostul lider WTA.
Refuzarea dreptului de a fi judecată de un tribunal independent. Interzicerea participării la orice turneu timp de opt luni. Ştiu că am ratat Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon. Fără a mai spune că am pierdut toate punctele şi locul în clasament, a arătat Halep felul în care a fost afectată în acest caz controversat.
Nu numai că îmi ucid reputaţia, dar şi pe mine ca jucătoare profesionistă, fără a mai vorbi de consecinţele asupra sănătăţii mele mentale, a arătat mai Simona Halep.
Este o lipsă de respect faţă de regulile ITF (ITIA) cu privire la o audiere rapidă la care am dreptul, este o lipsă de respect faţă de mine care mă lasă fără cuvinte, a acuzat Halep.
O justiţie amânată înseamnă o justiţie refuzată, a concluzionat românca.
Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a precizat, marţi, potrivit cotidianului britanic Express, că a cerut amânarea audierii jucătoarei române Simona Halep pentru a avea o singură audiere pentru cele două acuzaţii formulate împotriva fostului lider mondial.
"Am propus ca ambele acuzaţii să fie judecate împreună pentru a evita audieri multiple. Pentru a face asta, dorim să oferim tuturor părţilor (inclusiv tribunalului independent) suficient timp pentru a studia materialele semnificative asociate cu ultima acuzaţie, a afrimat ITIA.
"În cele din urmă, decizia aparţine tribunalului independent. D-ra Halep are şi ea oportunitatea de a-şi pregăti înfăţişarea înaintea tribunalului, a adăugat ITIA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Înotătorul român David...
Gheorghe Hagi, managerul celor...
Adrian Mutu a plecat de la...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...