Se împlinesc doi ani de la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii! Astrograma sa a arătat că „a fost născută pentru a conduce!
Bianca Drăgușanu este una dintre campioanele operațiilor estetice și schimbărilor din showbizul românesc și este mai pornită că niciodată să lanseze o nouă modă în rândul femeilor.
La 39 de ani, Bianca Drăgușanu are nenumărate intervenții estetice, iar prima sa operație a avut loc la 26 de ani, atunci când și-a pus pentru prima dată implanturi mamare.
În anul 2020, vedeta și-a schimbat silicoanele cu altele, un model mai nou.
În plus, printre intervențiile la care a apelat se numără și modelarea nasului, subțierea gleznelor, mărirea buzelor, implantul în fesieri, liftingul facial și fațetele dentare.
Recent, Biancăi Drăgușanu i-a venit ideea unei noi intervenții prin care vrea să lanseze moda în rândul femeilor.
Aceasta a declarat că ar vrea să facă o nouă schimbare la nivelul danturii, însă pentru această modificare trebuie să se consulte cu medicul ei stomatolog din Timișoara, care o ajută de ani buni. Ea spune că după ce a dat moda fațetelor în România, fiind printre primele vedete care au apelat la ele, ea vrea să lanseze moda vampir și să-și schimbe caninii, făcându-i mai pronunțați.
"De 18 ani fac naveta la Timișoara să merg la același dentist pentru controale stomatologice, apoi mă întorc în aceeași zi. Prima oară am fost când am avut ceva probleme de sănătate cu dantura, gen reparații. Dacă mă duc la alt medic, ar însemna să o iau de la zero, cu radiografii cu tot. În plus, în București nu ai unde să parchezi, dacă vei să te duci la stomatolog.
M-am dus pentru o verificare și alt model. Tot timpul, mai întâi îmi face pe calculator de fiecare dată când apare ceva nou. Acum mi s-a pus pata să-mi fac caninii mai pronunțați. Am fost prima care am lansat moda fațetelor în România. Acum vreau să inventez moda vampir, să văd dacă e de acord și stomatologul meu", a spus Bianca Drăgușanu pentru playtech.ro.
Bianca Drăgușanu a făcut dezvăluiri, în cadrul podcastului lui Damian Drăghici, cu privire la ce consumă pentru a se menține în formă și totodată pentru a nu acumula kilograme în plus.
Bianca Drăgușanu a spus că nu se abține de la nimic, însă este atentă să mănânce puțin. „Am trecut și prin diete, am trecut și prin faza când mâncam o cireașă sau o roșie pe zi. Acum, dacă nu mănânc, nu pot să-mi duc sarcinile la bun sfârșit, nu pot să fac sală, nu pot să fac sport. Nu am de unde să-mi iau energia dacă nu mănânc, mi se pare esențial să mănânci cât să trăiești, dar am perioade când plec în vacanțe unde mănânc că îmi place să mănânc”, a spus Bianca Drăgușanu.
Ulterior, a spus că evită zahărul și sarea. „Este bine să fii echilibrat, nu pot să faci din mâncare un stil de viață. Eu mănânc de toate, am chestii pe care le prefer și pe care nu. La modul general, evit cel mai mare drog de pe planetă: zahărul. Zahăr și sare găsim în orice, încerc să le evit. Trebuie să avem un echilibru în tot”, a mai spus Bianca Drăgușanu în cadrul podcastului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Marte a intrat în Capricorn pe 4 ianuarie și va sta...
Barack Obama a împărtășit...
Dua Lipa şi-a lansat cel mai nou single, ''Houdini'',...
Un grup de aproximativ 150 de...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
Să vedem ce urmează pentru...