Astronomii australieni au creat cea mai sensibilă imagine radio a unui roi stelar străvechi
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Iată noile descoperiri ale cercetătorilor despre roiurile stelare! 

Astronomii au creat cea mai sensibilă imagine radio realizată vreodată a unui roi stelar străvechi, relatează marţi DPA/PA Media. Imaginea este a celui de-al doilea cel mai strălucitor roi globular de pe cerul nocturn, cunoscut sub numele de 47 Tucanae.

Un semnal radio nedescoperit anterior din centrul roiului a fost, de asemenea, detectat de cercetători.

Astronomul Arash Bahramian, de la Centrul Internaţional pentru Cercetări în Radioastronomie (ICRAR), cu sediul în Australia, a declarat că roiurile stelare reprezintă o relicvă a universului timpuriu. 'Roiurile globulare sunt sfere gigantice de stele, foarte vechi, pe care le vedem în zona Căii Lactee', a explicat el.

'Sunt incredibil de dense, cu zeci de mii sau milioane de stele adunate împreună într-o sferă', a adăugat specialistul. 'În imaginea noastră se poate vedea 47 Tucanae, unul dintre cele mai masive roiuri globulare din galaxie. Are peste un milion de stele şi un nucleu foarte luminos şi foarte dens', a spus Bahramian.

Imaginea a fost creată după mai bine de 450 de ore de observaţii făcute cu telescopul ATCA (Australia Telescope Compact Array) al Organizaţiei pentru Cercetare Ştiinţifică şi Industrială a Commonwealth (CSIRO).

Aceasta este cea mai profundă şi mai sensibilă imagine radio realizată vreodată de un radiotelescop australian. Undele radio provenite de la obiecte cereşti precum planetele şi stelele călătoresc prin spaţiu la fel ca şi lumina, iar radiotelescoapele le pot intercepta. Astronomii transformă adesea aceste semnale în imagini, creând imagini radio.

Roiul poate fi văzut cu ochiul liber şi a fost catalogat pentru prima dată în anii 1700, însă observarea lui în detaliu le-a permis astronomilor să descopere un semnal radio extrem de slab, nedetectat anterior, în centru.

Autorul principal al studiului, Alessandro Paduano, de la ICRAR, o asociere între Universitatea Curtin şi University of Western Australia, a afirmat că detectarea semnalului reprezintă o descoperire interesantă, care ar putea fi pusă pe seama uneia din două posibilităţi.

'Prima este că 47 Tucanae ar putea conţine o gaură neagră cu o masă situată undeva între cea a găurilor negre super-masive din centrele galaxiilor şi cea a găurilor negre stelare create de către stele colapsate', a spus el.

'În timp ce despre găurile negre de masă intermediară se crede că ar exista în roiuri globulare, încă nu a fost realizată o detecţie clară în acest sens. În cazul în care acest semnal se dovedeşte a fi o gaură neagră, aceasta ar fi o descoperire semnificativă şi prima detecţie radio a unei găuri negre în interiorul unui roi', a subliniat specialistul.

A doua sursă posibilă a semnalului ar fi un pulsar - o stea neutronică care se roteşte şi care emite unde radio.

'Un pulsar atât de apropiat de centrul unui roi reprezintă, de asemenea, o descoperire ştiinţifică interesantă, deoarece ar putea ajuta la căutarea unei găuri negre centrale, care încă nu a fost detectată', a declarat Paduano.

Conform rezultatelor, publicate în The Astrophysical Journal, tehnica utilizată pentru imaginea ultra-sensibilă ar putea ajuta viitoarele radiotelescoape să detecteze obiecte din univers care emit unele dintre cele mai slabe semnale.

Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu)

Iată câteva lucruri interesante despre roiurile globulare!

  • Un roi globular este o colecție sferică de stele care orbitează în jurul centrului galactic, ca un satelit natural. Roiurile globulare nu au o preferință pentru planul galactic ci sunt răspândite uniform în exterior, ca un halou înconjurător. Stelele din componența roiurilor globulare sunt foarte strâns legate între ele prin gravitație, densitatea stelară fiind foarte mare pe unitatea de spațiu și ea crește de la periferie către centru. Aceste proprietăți conferă roiului forma de glob sau sferă, de unde derivă și numele de “roiuri globulare”. Aceste roiuri orbitează în zona de halo a galaxiei, deci nu în planul galactic.
  • Până acum, sunt cunoscute 159 de roiuri globulare în Galaxia noastră, dar se estimează că numărul lor real este mai mare, fiind limitat de tehnologia actuală de observație. Unele roiuri pot fi ascunse în spatele norilor de materie absorbantă, făcându-le invizibile de pe Pământ.
  • Formarea roiurilor globulare rămâne un proces neînțeles, dar stelele din aceste roiuri par să fi evoluat uniform, sugerând o vârstă și formare simultane. Aceste formațiuni stabile și vechi nu manifestă activitate de formare stelară și lipsesc de gaze, praf și materie nebulară.
  • Un "hoinar albastru" (blue straggler) se formează prin unirea sau fuzionarea a două stele, posibil chiar prin interacțiunea unei stele unice cu un sistem binar. Steaua rezultată din această contopire are o temperatură mai mare decât celelalte stele de aceeași luminozitate din roi și diferă în tip spectral față de acestea.
  • Cel mai cunoscut roi globular în țara noastră și vizibil cu instrumente mici este Messier 13 (sau M13), situat în constelația Hercule. Aflat la o distanță de 25.100 de ani lumină, în partea vizibilă prin telescop au putut fi numărate peste 40.000 de stele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Care sunt ZODIILE care vor avea cele mai LUMINATE sărbători

Previziuni astrale. Săptămâna Patimilor aduce daruri...


Top citite
Sursă foto: Pexels

Vești bune Taur, Scorpion și Capricorn. Probleme pentru Gemeni și Balanță

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop de weekend pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu revelații

Freepik.com

Începe numărătoarea inversă pentru Jupiter în Taur! Care sunt recomandările pentru fiecare zodie/ascendent?

Astrolog Daniela Simulescu/foto emisiune

Horoscop pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Motiv de bucurie pentru o zodie

pixel