Adi Nartea, dezbrăcat de secrete. Ce sacrificii a făcut actorul pentru rolul din Vlad și cum arată viața lui după ce a devenit tată pentru a doua oară
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Adi Nartea, actor din serialul "Vlad", a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru rolul său și despre cum s-a schimbat viata lui după venirea pe lume a celui de-al doilea copil.

Adi Nartea a început filmările pentru sezonul patru din serialul Vlad. Actorul a acceptat să dezvăluie pentru Spectacola cum i-a schimbat viața rolul Vlad, dar și cum se descurcă în rolul de tătic.

- Au început filmările pentru ultimul sezon din serialul Vlad. Ți-a fost dor de personajul tău? 

Adi Nartea:  Sincer, da. Filmările au început acum o lună jumătate și intrasem cu emoții să vedem dacă mai am exercițiul actoricesc pentru Vlad. Și prima zi de filmare a fost fizică, cu alergări, a fost cu intensitate pentru că Vlad în secvența aia are din nou o viziune cu Adrian și alea sunt toate intense și grele. A fost și cu căzături pentru că a fost o semi cascadă alături de Dani Popescu. Practic, în prima zi mi-am luat botezul, efectiv. Am trecut prin toate, prin foc și pară cu Vlad. Emoționant vorbind, în secvențele în care trebuia  să ating niște chestii emoționale, s-a întâmplat. Mi-am intrat în mână mai repede de cât am preconizat.

- În momentul în care te-ai implicat în proiectul ăsta, te-ai gândit că o să prindă atât de bine la public? 

Adi Nartea: I-am simțit potențialul, pentru că, în momentul în care am aflat vestea, încercam să găsesc persoane care au mai trecut prin asta și sunt lucruri care, într-adevăr ti-au schimbat viața și îi simțeam potențialul că o să-mi schimbe viața și așa s-a întâmplat. Aveam o doză de scepticism, dar eram destul de vrăjit de idee, de proiect, și în momentul în care am văzut desfășurarea de forțe, echipa implicată și scenariul, întâlnirile, citiri de scenariu, repetiții, probe de costume. Practic, serialul ăsta a fost pregătit un an jumătate înainte să înceapă filmările și doi ani până la difuzare. A fost multă muncă. I-am simțit potențialul pentru că am văzut resursele băgate în el. Am avut momente în care m-am gândit dacă sunt sau nu bun pentru Vlad. De multe ori aveam impresia că nu fac ce trebuie. Nimeni nu stă să te laude tot timpul, dar mereu confirmarea mea venea din faptul că îmi spuneau că, dacă lucrurile nu sunt bine, le mai facem o dată. Făceam două, trei duble și simțeam că nu e ce trebuie și întrebam regizorii și îmi spuneau că este ok, deși mie nu mi se părea. Cam asta a fost motivația mea să înțeleg că ceea ce fac este bine.

- Cum ți-a schimbat viața personajul Vlad? 

Adi Nartea: Popularitatea pe care a câștigat-o personajul și inclusiv eu. Este un model pentru foarte mulți puști și puștoaice. Am învățat multe de la Vlad: răbdare, ce înseamnă puterea secretului, să știi informații pe care nu trebuie să le spui, dar faptul că știi niște lucruri îți dă o putere ascunsă, sobrietate. Vlad este o valență de personalitate, cu toții cred că avem un Vlad în noi.

- Ți-ai făcut mulți prieteni pe platoul de filmare? De cine te-ai atașat cel mai mult?

Adi Nartea: Eu sunt o fire sociabilă și m-am împrietenit cu toată lumea. Practic, mi-am arătat și vulnerabilitatea, în sensul  că nu aveam experiența celorlalți sau premiile din actorie ale celorlalți și, într-adevăr, am învățat foarte multe de la ceilalți pentru că le-am spus că vreau să fiu ajutat. Tot timpul întrebam și aflam și voiam să știu lucruri despre ce am făcut, ca să știu ce o să fac. Suntem o super gașcă. Nu putem să spunem că suntem o familie, dar suntem foarte apropiați și dacă avem nevoie de ceva, sărim imediat.

Cine este omul din spatele personajului Vlad

- Dacă viața ta ar deveni un subiect de carte, ce titlu i-ai da? 

Adi Nartea: "Totul se întâmplă cu un motiv!"

Vezi AICI interviul complet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

ZECE celebrități cu Marte în Capricorn

Marte a intrat în Capricorn pe 4 ianuarie și va sta...

Ce face Dua Lipa în noul său hit 'Houdini' - Video

Dua Lipa şi-a lansat cel mai nou single, ''Houdini'',...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel