Ziua internaţională a bărbaţilor este sărbătorită pe 19 noiembrie! Cărui bărbat din viața ta îi ești recunoscător/oare?
Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut în 1859, la iniţiativa lui Henry Dunant (1828-1910), un om de afaceri elveţian, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, care a făcut 40.000 de victime.
La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea de după bătălie, el a adunat oameni din satul învecinat şi timp de trei zile, fără întrerupere, a îngrijit răniţii.
Cuvintele sale - Siamo tutti fratelli (Suntem cu toţii fraţi) - au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi, conform site-ului www.crucearosie.ro.
În 1862, Henry Dunant scria cartea O amintire de la Solferino, în care a atras atenţia lumii asupra necesităţii de a înfiinţa societăţi de ajutor şi de a promova un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor şi la persoanele care îi îngrijesc.
Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor şi care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Doisprezece şefi de stat au semnat atunci prima Convenţie de la Geneva.
Tot atunci a fost adoptată şi emblema unei cruci roşii pe fundal alb (inversul steagului Elveţiei - cruce albă pe fond roşu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă.
Semiluna Roşie a fost adoptată la Convenţia din 1929, din considerente care ţin cont de religia anumitor popoare din diferite ţări. Având în vedere că există ţări în care nici crucea roşie, nici semiluna roşie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populaţia locală tot din considerente religioase, în 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecţie - Cristalul (rombul) Roşu.
Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este cea mai mare organizaţie umanitară din lume care oferă asistenţă persoanelor vulnerabile prin mobilizarea puterii umanităţii.
În prezent, Federaţia are 192 de Societăţi membre, peste 13,7 milioane de voluntari şi mai mult de 150 de milioane de beneficiari, menţionează site-ul https://www.ifrc.org/.
În viziunea Crucii Roşii, un principiu este o regulă de conduită obligatorie, bazată pe raţiune şi pe experienţă, care guvernează activitatea tuturor componentelor Mişcării, în orice moment.
Există şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie:
* Umanitate - Născută din grija de a ajuta, fără discriminare, răniţii de pe câmpurile de luptă, Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, sub aspectul său internaţional şi naţional, se angajează să prevină şi să aline suferinţele oamenilor în orice împrejurare;
* Imparţialitate - Mişcarea nu face nicio deosebire de naţionalitate, rasă, religie, origine socială sau apartenenţă politică. Ea se dedică numai ajutorării indivizilor pe măsura suferinţelor lor şi acordă ajutor prioritar celor mai urgente nenorociri;
* Neutralitate - În scopul menţinerii încrederii tuturor, Mişcarea se abţine să ia parte la ostilităţi şi la controverse de ordin politic, rasial, religios sau ideologic;
* Independenţă - Mişcarea este independentă. Auxiliare ale autorităţilor publice în activităţile lor umanitare şi supuse legilor care le guvernează ţările, Societăţile Naţionale trebuie să-şi păstreze o autonomie care să le permită să acţioneze întotdeauna numai conform principiilor fundamentale ale mişcării;
* Voluntariat - Este o mişcare de ajutor voluntar şi dezinteresat;
* Unitate - Într-o ţară nu poate exista decât o Societate Naţională de Cruce Roşie sau Semilună Roşie. Ea trebuie să fie deschisă tuturor şi să-şi extindă acţiunile umanitare pe întreg teritoriul ţării;
* Universalitate - Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în cadrul căreia toate Societăţile Naţionale au drepturi egale şi datoria de a se întrajutora, este universală.
Federaţia Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii (FICR) conduce şi organizează, în strânsă cooperare cu Societăţile Naţionale, misiunile de asistenţă care răspund la situaţii de urgenţă de scară largă. Secretariatul Internaţional al Federaţiei are sediul în Geneva, Elveţia.
Vezi și: Importanța acordării primului ajutor. Ce este manevra Heimlich și cum trebuie aplicată?
Sursa: AGERPRES (Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...
Pe data de 8 noiembrie,...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...