Ziua internaţională a bărbaţilor este sărbătorită pe 19 noiembrie! Cărui bărbat din viața ta îi ești recunoscător/oare?
Ziua internaţională a pompierilor este, de asemenea, un prilej de a ne aminti de pompierii care au murit în timp ce serveau comunitatea noastră sau de cei care îşi dedică viaţa pentru a proteja siguranţa tuturor.
În acelaşi timp, este o ocazie de a ne arăta sprijinul şi aprecierea faţă de pompierii din întreaga lume care continuă să ne protejeze ori de câte ori este nevoie, scrie site-ul https://www.firefightersday.org/.
Organizatorii precizează că, purtând şi afişând panglicile pompierilor (albastru, simbol al apei, şi roşu, simbol al focului) sau participând la un eveniment de aniversare, fiecare îşi poate arăta recunoştinţa faţă de pompierii de pretutindeni, informează site-ul dedicat evenimentului.
Cum îți protejezi casa de incendii în sezonul rece. Măsuri simple de care trebuie să ții cont
Ziua internaţională a pompierilor a fost instituită la 4 ianuarie 1999, ca urmare a morţii a cinci pompieri, într-un incendiu de vegetaţie din Linton, Statul Victoria, Australia. Garry Vredeveldt, Chris Evans, Stuart Davidson, Jason Thomas şi Matthew Armstrong au fost trimişi pe 2 decembrie 1998 să stingă un incendiu, când o schimbare bruscă a direcţiei vântului a adus flăcările în drumul camionului de intervenţie, omorându-i pe pompieri. Mai târziu, J.J. Edmondson, locotenent de pompieri în Victoria, a coordonat instituirea Zilei Internaţionale a Pompierilor.
J. J. Edmondson a preciza, în anul 1999, că "Rolul unui pompier în societatea actuală, fie că se află în mediul urban sau rural, fie că este voluntar sau pompier de carieră, reprezintă sacrificiul, angajamentul şi dedicarea.
Luptăm împreună împotriva unui singur duşman, focul: indiferent din ce ţară venim, ce uniformă purtăm sau ce limbă vorbim", potrivit site-ului https://www.asro.ro/.
Pe 4 mai se celebrează şi Sfântul Florian, ocrotitorul pompierilor, care a fost comandant militar şi organizator al unei brigăzi de pompieri în vremea Imperiului Roman şi a fost martirizat în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, mai notează https://www.firefightersday.org/.
Ziua internaţională a pompierilor este cunoscută şi ca Ziua Sfântului Florian, celebrată de mai bine de 150 de ani în Europa.
În România, ziua de 13 septembrie, în care a avut loc Bătălia din Dealul Spirii (1848) la Bucureşti, între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu şi un corp de armată al Imperiului Otoman, a fost desemnată Ziua pompierilor, scrie https://www.igsu.ro/.
Această dată a fost desemnată ca Zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluţiei Române din 1848. Legal, Ziua a fost oficializată în 1953, iar apoi prin Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, mai scrie sursa citată mai sus.
Sursa: AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...
Pe data de 8 noiembrie,...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...