Ziua internaţională a bărbaţilor este sărbătorită pe 19 noiembrie! Cărui bărbat din viața ta îi ești recunoscător/oare?
Revigorarea relaţiei dintre veri
În multe familii de pe glob, verii sunt unii pentru alţii, la un moment dat în viaţă, cei mai buni prieteni. Uneori, astfel de relaţii de prietenie durează toată viaţa.
Alteori, însă, odată cu succedarea evenimentelor diferite ce-şi fac apariţia în viaţa fiecăruia, această legătură slăbeşte şi, uneori, se pierde. De aceea a fost creată Ziua verilor (#CousinsDay), care îşi propune să reaprindă şi să restabilească astfel de legături frumoase şi trainice din copilărie.
Aşadar, oriunde v-aţi afla de Ziua verilor, acordaţi-vă un minut sau două pentru a suna sau a trimite mesaje acestor rude, îndeamnă daysoftheyear.com.
Temerara Amelia Earhart
Prima femeie care a traversat cu avionul Oceanul Atlantic, Amelia Earhart, a spus că "Aventura este valoroasă prin ea însăşi". Născută în această zi, în 1897, în Statele Unite Amelia Earhart a fost o pionieră în aviaţie şi s-a remarcat de asemenea ca militantă pentru drepturile femeilor, susţinând în interviuri că femeile nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbaţii.
În tinereţe, Amelia Earhart a lucrat ca soră medicală, apoi a început să studieze medicina la Columbia University din New York. A abandonat, însă, universitatea după ce a zburat pentru prima dată cu avionul. Ea s-a hotărât astfel să devină pilot, vis pentru finanţarea căruia a fost nevoită să practice numeroase profesii. La doar şase luni de la prima lecţie de zbor şi-a cumpărat un avion şi a stabilit recordul de înălţime în zbor, pentru femei, cu o altitudine de 4.267 de metri.
În 1928 a devenit prima femeie pasageră care a traversat cu avionul Oceanul Atlantic. "Ideea de a merge doar ca 'greutate în plus' nu m-a încântat deloc", a declarat ea la acea vreme, însă a acceptat propunerea primită, potrivit americaslibrary.gov. La 17 iunie 1928 Amelia Earhart a zburat într-un avion numit "Friendship", alături de copiloţii Wilmer "Bill" Stultz şi Louis "Slim" Gordon. Avionul a aterizat la Burry Port din South Wales, cu o cantitate mică de combustibil rămasă în rezervor.
După această reuşită, Amelia Earhart a devenit un idol feminin. Anul următor, ea a contribuit la înfiinţarea clubului de femei piloţi "Ninety Nines".
La 20 mai 1932, Earhart a decolat singură de la Harbour Grace din Newfoundland, cu intenţia de traversa Oceanul Atlantic şi de a ateriza la Paris. După 14 ore şi 56 de minute, în care s-a confruntat cu vânturi puternice, condiţii de îngheţ şi probleme mecanice, ea a aterizat la Culmore, în Irlanda de Nord. Succesul i-a adus numeroase distincţii importante şi faimă internaţională.
Situaţia copilului în România. Ce ne spune organizaţia Salvaţi Copiii?
După alte zboruri solo inedite, competiţii şi recorduri stabilite în aviaţie, Earhart şi-a dorit să îşi realizeze marele vis, să devină prima femeie care face înconjurul Pământului cu avionul, la Ecuator.
În 1937, la vârsta de 39 de ani, în cadrul uneia dintre ultimele etape ale zborului său în jurul lumii, Earhart şi navigatorul Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific, în apropierea Insulei Howland. Cei doi au fost văzuţi ultima oară în Lae, Noua Guinee, la 2 iulie 1937. După aproape doi ani de căutări, Amelia Earhart a fost declarată decedată la 5 ianuarie 1939.
În memoria temerarei americane a fost creată Ziua Amelia Earhart, marcată în fiecare an la 24 iulie.
Sursa: AGERPRES (AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...
Pe data de 8 noiembrie,...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...