23 decembrie - Festivus, o alternativă la sărbătorile tradiţionale
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Pe 23 decembrie, se celebrează o zi importantă, ca alternativă seculară la sărbătorile tradiționale. Se adresează tuturor celor care nu sărbătoresc Crăciunul, Hanuka sau Kwanzaa.

Ce părere ai despre această alternativă?

'Festivus', o alternativă seculară la sărbătorile tradiţionale, este marcată anual pe data 23 decembrie şi este perfectă pentru cei care nu celebrează sărbători precum Crăciunul, Hanuka sau Kwanzaa şi se pot simţi excluşi din această cauză.

#Festivus oferă multor oameni o sărbătoare neconfesională şi necomercială în care fiecare se poate regăsi!, notează site-ul Nationaltoday.com. Lumea a făcut cunoştinţă cu 'Festivus' într-un episod din 'Seinfeld'. Tatăl scenaristului Dan O'Keefe, Daniel O'Keefe, a descoperit o referinţă la o sărbătoare obscură, pe care a sărbătorit-o pentru prima dată împreună cu familia sa în 1966.

La acea vreme, el făcea cercetări pentru cartea sa 'Stolen Lightning', care explora astrologia, cultele şi activitatea paranormală. El a ales data de 23 decembrie pentru a celebra această sărbătoare, deoarece era aniversarea primei sale întâlniri cu soţia sa, Deborah. În episodul din 1997 al serialului 'Seinfeld' intitulat 'The Strike', George Castanza este cel care sărbătoreşte Festivus.

Sărbătoarea a fost creată de tatăl său, Frank, şi a fost sărbătorită în familie pe tot parcursul copilăriei lui George. În loc de brad sau menorah, un stâlp de aluminiu a fost ales drept simbol al Festivus-ului. La cina festivă drobul constituia felul principal, iar după cină aveau loc tradiţionalele 'Demonstraţii de forţă' şi 'Expuneri de nemulţumiri'. În cadrul celei din urmă, participanţii puteau aduce în discuţie ce i-a dezamăgit anul precedent.

Datorită popularităţii emisiunii şi a sloganului 'Un Festivus pentru noi ceilalţi', sărbătoarea a căpătat o viaţă proprie. Oamenii s-au ataşat de mesajul său de incluziune şi şi-au creat propriile tradiţii pornind de la el. În 2004, Dan O'Keefe a mărturisit că tradiţia reală era chiar mai ciudată decât în serial.

Nu exista stâlp de aluminiu, însă existau expuneri ale nemulţumirilor participanţilor la sărbătoare care erau înregistrate. În 2009, Dan O'Keefe a oferit mai multe informaţii despre celebra frază 'Un Festivus pentru noi ceilalţi', dezvăluind că aceasta este un motto de familie pentru Festivus. După moartea bunicii sale paterne, fraza a căpătat sensul pozitiv de a privi spre viitor şi de a ne reaminti să apreciem viaţa şi pe cei vii, potrivit Nationaltoday.com.

Sursa: AGERPRES (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel