21 decembrie - Ziua în care nu ne facem patul
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Astăzi se celebrează o zi care ne aduce zâmbetul pe buze! Iată ce presupune!

Ziua în care nu ne facem patul poate fi o noutate pentru mulți dintre noi, iar ideea i-a aparținut unui elev din New Mexico.

Celebrată în fiecare an pe data de 21 decembrie, Ziua în care nu ne facem patul este una dintre dintre cele mai amuzante sărbători, iar petiţia scrisă către Congres de un elev de clasa a cincea din New Mexico, cu siguranţă unul dintre cele mai drăguţe lucruri pe care le veţi citi în ultima vreme, notează site-ul Dayoftheyear.com.

Dacă nu sunteţi în mod asumat un pic obsedaţi de curăţenie, #Don'tMakeYourBedDay este cu siguranţă o zi care vă va încânta. De fapt, unii dintre voi, care citiţi aceste rânduri, s-ar putea să sărbătoriţi #Don'tMakeYourBedDay în fiecare zi! Când vă treziţi dimineaţa, ultimul lucru pe care vrei să-l faceţi este să vă asiguraţi că patul dumneavoastră arată impecabil, mai ales în cazul în care aveţi un somn cam agitat. S-ar putea să petreceţi o jumătate de oră căutând una dintre perne!

Ei bine, nu, în această zi nu o veţi face, deoarece sunteţi complet scutit de această obligaţie. Ziua în care nu-ţi faci patul este, ce-i drept, relativ nouă şi se bazează pe o petiţie pe care un băiat de şcoală primară a scris-o Congresului american.

Aceasta suna astfel: 'Numele meu este Shannon Barba şi locuiesc în Tijeras, New Mexico. Sunt în clasa a cincea la Calvary Christian Academy. Vă scriu pentru a vă ruga să mă ajutaţi să găsesc o modalitate de a institui Ziua în care nu ne facem patul. Mi-am făcut patul în fiecare zi de când aveam 4 ani. O fac pentru ca părinţii mei să fie mândri de mine. Dar, uneori, chiar obosesc să-mi fac patul. Cred că şi adulţii se plictisesc să-şi facă patul. Cred că toată lumea din ţara noastră s-ar bucura de o zi în care să nu fie nevoită să-şi facă patul şi să nu se simtă prost din această cauză.

Sugerez data de 21 decembrie a fiecărui an, deoarece este cea mai scurtă zi din acest an. În această zi, petrecem cel mai puţin timp în afara patului, aşa că ar fi frumos să îl lăsăm nefăcut. Apreciez ajutorul dumneavoastră şi vă rog să-mi trimiteţi un răspuns prin care să mă anunţaţi dacă puteţi adopta un proiect de lege care să instituie o zi în care să nu-ţi faci patul. Sunt contact cu senatorul din statul meu; cu toate acestea, în acest moment, el mi-a spus că Congresul este ocupat cu probleme mai presante. Respect acest lucru, însă aş dori să îmi continui campania. Chiar dacă senatorul Udall a spus că nu trebuie să-mi fac patul pe 21 decembrie, sunt îngrijorat pentru toţi ceilalţi copii din ţara noastră.' Shannon s-ar putea să aibă dreptate când spune că nu doar copiii se plictisesc să îşi facă patul. De fapt, mulţi oameni susţin că, pentru început, să îţi faci patul nici măcar nu are sens - la urma urmei, nu te vei întinde din nou în el atunci când te întorci de la şcoală sau de la serviciu, sabotând efectiv toată munca şi timpul pe care le-ai dedicat pentru a-ţi face patul?

Sursa: AGERPRES (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel