Ce au în comun Shakespeare și o maimuță? Teoriile spun una, iar matematicienii alta!
Doi matematicieni au contestat...
Pe 15 ianuarie, Muzeul Naţional Brukenthal va organiza împreună cu Biblioteca Academiei Române o consultare de volume a manuscriselor eminesciene.
Muzeul Naţional Brukenthal va sărbători Ziua Culturii Naţionale prin trei evenimente culturale, printre care, duminică, 15 ianuarie 2023, va fi organizată o consultare de volume a manuscriselor eminesciene.
'Pentru prima dată în Sibiu, prin ajutorul oferit de acad. Mircia Dumitrescu, se vor pune la dispoziţia celor interesaţi Manuscrisele Mihai Eminescu, editată de Academia Română sub coordonarea academicianului Eugen Simion începând cu 2004.
Este vorba despre o ediţie facsimilată, în 38 de volume, a celor circa 15.000 de file din colecţia Academiei Române. Volumele, tipărite în condiţii grafice de excepţie, conţin pagini de poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri şi corespondenţă, dar şi documente ce fac trimitere la omul Mihai Eminescu, la viaţa de zi cu zi a poetului', precizează Muzeul Naţional Brukenthal.
Volumele pot fi consultate în intervalul orar 10-18 în Sala Multimedia din Casa Albastră, Piaţa Mare, nr. 5. Un alt eveniment are loc vineri. La ora 17:00 publicul este aşteptat în Palatul Brukenthal din Sibiu la un artist talk cu Cosmin Perţa dedicat proiectului Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. 'Cosmin Perţa - eseist, poet şi prozator român - va fi prezent alături de invitaţii săi Mugur Grosu şi Radu Vancu.
Cu acest prilej, vizitatorii vor putea vizita şi expoziţia Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte - o instalaţie video autobiografică a scriitorului şi poetului Cosmin Perţa care explorează ideea de trecere, transformare, evoluţie şi decadenţă, tradiţie şi ştergere a ei, memorie şi uitare prin intermediul istoriei poetice a unei familii', anunţă Muzeul Naţional Brukenthal.
Al treilea eveniment este marţi, la ora 17:30, la sediul Institutului Cultural Român ICR, Aleea Alexandru, nr. 38 din Bucureşti. 'Muzeul Naţional Brukenthal în parteneriat cu ICR şi colecţia av. George Şerban vor deschide expoziţia Artişti români pe mapamond - unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel realizate în România şi dedicate artei contemporane româneşti.
Expoziţia curatoriată de Alexandru Constantin Chituţă, cuprinde lucrări din colecţia av. George Şerban, realizate de peste 50 de artişti români care s-au stabilit în ţări din întreaga lume, unde au activat sau încă activează', precizează Muzeul Naţional Brukenthal.
Vezi și: Versurile românești potrivite pentru fiecare Zodie
Sursa: AGERPRES (AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Doi matematicieni au contestat...
Mai mulţi poeţi din 12 ţări,...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...