Vinerea Mare: Azi ne plângem morții și sperăm cu toții la înviere
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Vinerea Mare este ziua în care îl plângem pe Mântuitorul nostru și mergem pe urmele pașilor săi, pe Via Dolorosa, la fel ca El, poate, ducându-ne fiecare crucea. 

Înfricoșătoarele Patimi ale lui Iisus Hristos sunt o lecție imensă pentru noi în a vedea ce este, de fapt, umanitatea asumată de Mântuitorul nostru. Suntem cu toții astăzi cu gândul la sacrificiu. Oare pentru cine ne sacrificăm, pentru cine plângem? Sunt lucruri la care ar trebui să medităm azi, să ne rugăm. Fiecare dintre noi ar trebui să găsească în interiorul său simbolul morții și al Învierii lui Hristos. 

O mare lecție de umanitate, vulnerabilitate și sacrificiu a lăsat Iisus pe pământ arătându-ne că toți trecem prin moarte, că toți o biruim și că este ceva și dincolo. Rostul lumii nu se termină aici. 

Condamnarea la moarte prin crucificare nu era o practică a evreilor, ci mai degrabă a romanilor. Condamnatul era dezbrăcat, biciuit și obligat să își ducă crucea până la locul execuției. I se fixau apoi brațele cu ajutorul cuielor bătute în carne vie și țintuite de lemnul crucii respective. 

Pe cruce era scris păcatul sau vina care dusese la crucificare. În cazul lui Iisus au scris „Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor” pentru că avusese curaj să se considere a fi un rege, deși ei nu au înțeles că el vestea o altă împărăție, nu una lumească. Acest însemn, INRI, se găsește astăzi pe toate crucile pe care le punem morților noștri, amintindu-ne mereu de sacrificiul și de moartea lui Iisus și de speranța că va veni din nou, căci el este „Adevărul, Calea și Viața”. 

După lungi chinuri, Iisus și-a dat ultima suflare și a fost coborât de pe cruce de Iosif din Arimateea și de Nicodim care l-au îngropat apoi. Prohodul care se cântă în această seară la Denie și întreaga procesiune, de altfel, este un ritual al unei înmormântări sacre. După Prohod, oamenii merg și aprind lumânări la mormintele celor dragi. Azi ne plângem morții și sperăm cu toții la înviere. Este un cânt al morții pe care sperăm să o biruim cu toții, dar înainte de asta trebuie să trecem prin ea.

Rugăciune pentru sfânta și marea zi de VINERI:

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

sursă rugăciune: doxologia.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cititul în palmă. Ce trebuie să știi despre linia vieții?

Linia vieții dezvăluie vitalitatea și pofta de viață....


Top citite
Sursă foto: Pexels

Previziuni astrale a doua jumătate a anului 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Sursă foto: Pexels

Încă o săptămână cu Mercur în Berbec. La ce trebuie să fie atente toate zodiile?

Sursă foto: Pexels

Previziuni astrale a doua jumătate a anului 2024 pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Relație dezechilibrată cu banii pentru o zodie

pixel