Venus retrogradă şi contractul relaţional. Cât de mult contează experimentarea înainte de o relaţie?
Autor: astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Venus retrogradă în Capricorn duce contractul relaţional pe masa de negociere, întrucât este perioadă astrologică ce va pune la încercare relaţiile lungi. Invitat la interviurile Astrosens.ro, Matei Crișan - astrolog, terapeut prin regresie, hipnoterapeut, pune în discuţie problemele relaţiilor lungi şi nevoile de experimentare ce pot apărea în următoarea perioadă.

Venus va retrograda în perioada 19 decembrie 2021 - 30 ianuarie 2022.

"Iată că după retrogradările lui Mercur, Jupiter și Saturn, destul de plictisitoare, vine una destul de interesantă. Cea a lui Venus. Când planeta iubirii și a banilor retrogradează, viața noastră sentimentală trece prin diverse teste, iar unele cheltuieli pot fi făcute doar pe fond emoțional.

Pe Venus retrogradă, ne putem reconecta cu foști parteneri, putem avea idile scurte și intense, sau putem lua decizii marcante referitoare la relațiile în care ne aflăm. Și pentru că, de data aceasta, Venus va retrograda în semnul Capricornului, trebuie să știți că parteneriatele cele mai lungi pot fi zguduite. Cele la care nu s-ar fi gând nimeni niciodată.

Deși Venus va retrograda în perioada 19 decembrie 2021-30 ianuarie 2022, influența sa se va simți de pe 6 noiembrie 2021 până pe 6 martie 2022", potrivit astrologului Daniela Simulescu.

Venus retrogradă în Capricorn: renegocierea contractului relaţional

Matei Crişan a explicat ce poate duce o relaţie la dezechilibru.

"Cred că în primă fază, mişcarea aparent retrogradă în Capricorn va scoate la iveală contractul relaţional.

'Mai îmi este mie bine în relaţia asta? Primesc ceea ce am nevoie? Stai puţin, că eu nu ştiam să negociez contractul relaţional acum 10-20 de ani când am pus bazele acestei relaţii. Eu, cel / cea de astăzi am alte nevoi şi te invit să îmi dai, altfel îmi pun problema să plec din relaţie.'

Venus, până va retrograda în Capricorn, trece prin zodia Săgetătorului. Vorbesc de nuanţa dată de Săgetător aici. Săgetătorul care te invită să te uiţi la opţiuni", a punctat Matei Crişan, pentru Astrosens.ro.

Daniela Simulescu: De ce e mai uşor să rupi o relaţie decât să comunici despre nevoile tale?

"În primul rând, mă gândesc la ce se întâmplă în jurul nostru. Şi aşa cum spuneam mai devreme legat de tranzitul pe care îl face Venus, hai să ne uităm puţin la perspectiv: trece prin Săgetător, care vorbeşte despre varietate printre altele, despre a te simţi viu în propriul corp, să trăieşti senzaţii, după care intră în Capricorn (datorie, obligaţie, rigiditate, restrângerea drepturilor). Poate nu a experimentat suficient persoana respectivă".

Cât de mult contează experimentarea înainte de o relaţie?

Matei Crişan a punctat şi importanţa experimentării şi cunoaşterii de sine înainte de a ne angaja într-o relaţie pe termen lung.

"În 2004 a fost organizat un studiu la care au participat mii de cupluri şi - foarte pe scurt - concluzia acelui studiu. Erau mai multe capitole. Unul dintre capitole vorbea despre experimentarea sexuală, care este mult mai mult decât a fi într-o relaţie sexuală cu o persoană. Este despre a te cunoaşte pe tine, a cunoaşte cum eşti structurat/ă, care îţi sunt nevoile reale şi ce tipar îţi poate acoperi mai bine nevoile acestea. Concluzia a fost aşa: relaţiile care aveau un nivel de satisfacţie înalt era format din două persoane care experimentaseră suficient. Întâmplător sau nu, cele mai longevive relaţii bune, din această categorie proveneau. Apoi, pe locul doi se aflau relaţiile în care doar unul experimentase suficient, celălalt, nu. Şi în aceste relaţii apăreau probleme periodic, dar datorită nivelului de satisfacţie bun, oamenii reuşeau să rămână în acele relaţii. Iar cele mai scurte, cele mai toxice, cele mai scuturătoare - relaţii în sens negativ - erau cele în care niciunul dintre parteneri nu experimentase suficient. Pe scurt, nu a înţeles cine este la nivel emoţional şi senzual, erotic, sexual şi nu a căpătat o claritate mare legat de ce fel de partener îi este potrivit.

La noi există fabula aceea cu corbul care bea dintr-o tigaie şi vulpea care ajunge să bea dintr-un vas cu gât lung şi amândoi mor de sete".

Ce înseamnă contractul relaţional?

Matei Crişan a explicat şi cum se formează contractul relaţional, aici fiind importantă comunicarea clară a dorinţelor şi nevoilor într-o relaţie.

"Din perspectiva tranzitului care se apropie - poate ai observat - astrologic, la 2-3 ani, majoritatea oamenilor trec prin situaţia de a întâlni ispite. Şi asta pune presiune pe orice relaţie, chiar şi atunci când există un angajament clar, un contract. Ce înseamnă contract? Înseamnă că cei doi au discutat cu claritate ce doresc de la o relaţie. Asta se întâmplă după o perioadă în care te ocupi de tine, de obicei, după de terapia ta. Însă, contractul este unul implicit. Fiecare vine într-o relaţie cu ceva şi nu înţelege de multe ori cu ce vine. De exemplu, tu poţi foarte bine să vii într-o relaţie şi ai un contract deja, la un anumit nivel, pe care îl duci şi i-l pui celuilalt în braţe, doar că nu ştii să-i spui ce i-ai dat şi nu ştii să îi spui ce vrei tu.

Sigur că acest contract implicit devine clar în primele 6-9 luni de relaţie, că vrei să petreci mai mult timp, să vizitezi mai des familia împreună, că vrei un copil, vrei o casă, etc. 

Ăsta este un contract nevăzut, care face mult rău pentru că nu ştii exact ce vrea celălalt de la tine şi tu vei face ce ai învăţat acasă sau din relaţiile tale vechi sau pur şi simplu ce crezi tu că celălalt îţi transmite că vrea de la tine. Toate astea, diminuate, afectate, perturbate de ce ştii în momentul respectiv şi ce resursă ai, că poate vezi că celălalt are nevoie de ceva, poate decodifici corect ce anume are nevoie, dar nu îi poţi oferi. Celălalt va face, probabil, la fel. De multe ori ajungem să presupunem în relaţii. Mai rar întrebăm, mai rar verificăm dacă celuilalt îi place sau are nevoie de un anumit lucru".

Vezi aici emisiunea completă:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel