Vârsta planetară a lui Mercur. Influenţa copilăriei noastre
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Vârsta planetară a lui Mercur. Ce înseamnă acest lucru? Potrivit scrierilor lui Ptolemeu, Mercur reprezintă cea mai mare parte a copilăriei, respectiv perioada 4 - 13 ani, perioada de formare şi conştientizare. Astrologul Alexandru Păunescu a explicat, într-un interviu acordat pentru Astrosens.ro, influenţa acestei planete. Mai mult, explică şi de ce au nevoie copiii care până la vârsta de la patru ani nu au învăţat să vorbească. 

După vârsta planetară a Lunii (0-3 ani), Mercur preia controlul perioadei de 4- 13 ani a individului, respectiv partea de creştere şi dezvoltare conştientă, explică Alexandru Păunescu:

"Mercur urmează acestei ordini şi, în sensul evoluţiei omului, după ce copilul are deja o oarecare autonomie, începe să se exprime şi de data aceasta foloseşte cuvântul, care din păcate, este folosit de noi pentru a minţi pentru că Luna transmite nişte emoţii foarte puternice şi foarte intense.

Mercur - influenţa asupra copilăriei

Cuvântul nu face decât să traducă aceste emoţii şi uneori le traduce parţial sau eronat şi de aia, cuvântul, într-o oarecare măsură, minte în ceea ce priveşte emoţia. Avem perioada în care copilul acumulează tot felul de informaţii din exterior, învaţă să vorbească", a precizat Alexandru Păunescu, pentru Astrosens.ro.

Astrologul a venit şi cu un sfat pentru părinţi:

"Dacă copilul nu vorbeşte până la patru ani, nu este nicio problemă. El se acomodează cumva şi caută un mediu sigur al emoţiilor, după care caută să se exprime. Deci, în perioada 4-13 ai, este perioada în care copilul poate să vorbească. Unii vorbesc mai repede, alţii mai târziu. Depinde de impulsul pe care îl au şi de dorinţa de a vorbi".

De ce unii copii vorbesc mai târziu decât ceilalţi?

"Dacă până la vârsta de trei ani vorbim de o funcţionare inconştientă, pre-conştientă, de la vârsta de 4 ani până la 13 se formează ceea ce avem noi ca conştient. Internalizăm regulile atât din familie, cât şi din societate. Mergem la şcoală unde trebuie să ne supunem unor regulamente şi avem parte şi de frustrarea încălcării regulilor".

Alexandru Păunescu a explicat şi efectul presiunilor puse asupra copiilor pentru a îndeplini anumite standarde.

"Noi am atribuit lui Mercur ideea de perfecţiune, ideea de performanţă. Şi dacă copilul nu vorbeşte până la o anumită vârstă, nu scrie, nu se exprimă cum vreau eu, nu ajung la performanţa pe care eu, ca părinte, o idealizez pentru copilul meu şi atunci apar frustrările. Dacă Luna se manifestă liber, Mercur tinde să frustreze pentru că aduce idealurile celorlalţi în viaţa copilului.

Deseori, copilul crede că este cum ceilalţi consideră că este el. Dar nu îşi creează o identitate anume şi acest lucru este foarte periculos, ca părinţii să vină în opoziţie cu dezvoltarea copilului", a declarat Alexandru Păunescu.

Condiţiile pentru o dezvoltare sănătoasă a copilului în perioada 4-13 ani au legătură strânsă cu experienţele trăite în primii trei ani de viaţă, care sunt trecute în inconştient şi îşi găsesc mai târziu explicaţia, la vârsta planetară Mercur, mai precizează astrologul.

"Este absolut esenţial ca prima parte, partea de Lună (0-3 ani), să aibă parte de nişte interacţiuni emoţionale care să permită un ataşament securizant, cel puţin. Şi, de acolo, Mercur vine şi numeşte ce nu este numit. Când copilul nu poate să numească, nu poate să înţeleagă, nu poate să descrie anumite lucruri, toate acestea se duc în inconştient. Ei bine, perioada de Mercur asta vine şi prin intermediul celorlalţi, asta trebuie să înveţe copilul: să numească lucrurile pe care nu le-a putut numi pentru că nu avea limbajul şi capacitatea cognitivă necesară şi să ia din inconştient acele lucruri care, ulterior, în evoluţia lui de adult, vor deveni motive de conflict psihic".

Pentru mai multe informaţii despre vârstele planetare, puteţi citi şi acest articol: Vârstele planetare și evoluția individului

Vezi aici interviul complet cu Alexandru Păunescu, la Astrosens.ro:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Tranzitul lui Pluto peste Soarele și Luna din harta natală

Economistul și astrologul financiar Cătălina...


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
pexels.com

Horoscop chinezesc. Previziuni pentru toate semnele din zodiac, valabile până la 1 mai

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia cu multe frici

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu schimbări de dispoziție

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu probleme financiare

pixel