Un tsunami de 34 de metri înălţime ar putea lovi insulele din Indonezia. Ce cutremur l-ar putea provoca
Autor: Florin Ravdan
Data publicării:
Mai multe insule din Indonezia ar putea fi lovite de un tsunami de până la 34 de metri înălţime. 

Un tsunami cu o înălţime de până la 34 de metri ar putea fi declanşat de un seism cu magnitudinea 8,9 pe insulele Java şi Sumatra din Indonezia sau în preajma acestora, conform unui raport publicat recent de oameni de ştiinţă indonezieni, care nu au oferit, însă, şi o cronologie, transmite agenţia Kyodo.

Cercetătorii au descoperit o activitate seismică ridicată pe coasta sudică a provinciei Java de Vest şi în partea sud-estică a insulei Sumatra, care ar putea declanşa un cutremur "megathrust" (un seism foarte puternic ce are loc într-o zonă de subducţie, în care una dintre plăcile tectonice este împinsă sub alta), potrivit raportului publicat duminică în jurnalul ştiinţific Natural Hazards.

În cazul producerii unui cutremur de o asemenea magnitudine, tsunamiul ar putea fi comparabil cu cel care a urmat unui seism devastator din 2004.

Provincia Aceh, tot în Sumatra, a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea 9,1 urmat de un tsunami la data de 26 decembrie 2004, provocând în jur de 180.000 de morţi. A fost cel mai mortal dezastru din istoria Indoneziei.

Cercetătorii au evaluat înălţimea unui potenţial tsunami utilizând o hartă cu peste 1.000 de epicentre ale unor cutremure cu magnitudinea 4 sau mai mult, pe baza datelor din 2009 până în 2020.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, "magnitudinea este doar un factor în determinarea înălţimii maxime a tsunamiului". Ei au stabilit înălţimea medie a tsunamiului de-a lungul coastelor insulelor Sumatra şi Java la 11,8 metri, respectiv 10,6 metri.

Un studiu separat a constatat că un seism "megathrust" la sud-vest de Java se poate produce o dată la 500 de ani.

Indonezia este una dintre cele mai active regiuni seismice din lume, fiind situată pe aşa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", unde au loc numeroase cutremure şi erupţii vulcanice, scrie Agerpres.

"Arma Apocalipsei", capabilă să declanșeze tsunami radioactive, testată de Rusia. Putin ar fi desfășurat un submarin nuclear uriaș

Este posibil ca Vladimir Putin să fi desfășurat un submarin nuclear uriaș care ar avea la bord "Arma Apocalipsei" a Rusiei, a avertizat NATO membrii săi, potrivit Daily Mail.

Belgorod a dispărut de la baza sa din Cercul Arctic și ar putea fi în drum spre Marea Kara pentru a testa arma nucleară Poseidon, a sugerat o notă de avertisment NATO difuzată presei italiene în weekend.

Poseidon este o dronă despre care se spune că este capabilă să parcurgă distanțe uriașe sub apă înainte de a detona cu suficientă forță pentru a declanșa un tsunami radioactiv de 1.600 de metri, proiectat să înece și să iradieze orașele de coastă.

Dacă testul va merge înainte, ar fi cea mai recentă încercare a lui Putin de a intimida Occidentul din cauza războiului său eșuat din Ucraina, după ce a fost suspectat că a ordonat atacuri asupra conductelor Nord Stream săptămâna trecută.

Belgorod ar putea fi un candidat pentru misiuni de sabotaj, deoarece transportă și mini-sub-uri concepute pentru a efectua atacuri asupra infrastructurii submarine. CITEŞTE MAI MULTE DESPRE ASTA PE DC NEWS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

pixel