Un studiu leagă poluarea atmosferică de 135 de milioane de decese premature între 1980 şi 2020
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Poluarea aerului, cauzată de emisiile umane sau de alte surse, cum ar fi incendiile de pădure, este asociată cu aproximativ 135 de milioane de decese premature la nivel mondial între 1980 şi 2020, potrivit unui studiu realizat de o universitate din Singapore şi publicat luni, informează AFP.

Fenomene meteorologice precum El Nino şi dipolul Oceanului Indian - un alt fenomen climatic natural care apare ca urmare a unei diferenţe de temperatură la suprafaţa mării - au agravat efectele poluanţilor prin creşterea concentraţiei acestora în aer, explică Universitatea Tehnologică Nanyang (NTU) din Singapore.

Problema particulelor fine 'a fost asociată cu circa 135 de milioane de decese premature în întreaga lume' între 1980 şi 2020, menționează universitatea într-un comunicat referitor la studiu, publicat de revista Environment International.

Particulele fine PM2,5 (cu un diametru mai mic de 2,5 microni) sunt dăunătoare pentru sănătatea umană în cazul inhalării, deoarece sunt suficient de mici pentru a ajunge în sistemul sangvin. Ele provin de la vehicule şi de la emisiile industriale, precum şi din surse naturale, cum ar fi incendiile sau furtunile de praf.

Studiul a arătat că aceste persoane au murit mai devreme decât speranţa de viaţă obişnuită, din cauza unor boli care ar fi putut fi tratate sau evitate, inclusiv accidente vasculare cerebrale, boli cardiace şi pulmonare şi cancere.

Fenomenele meteorologice au contribuit la creşterea acestor decese cu 14%, potrivit studiului. Asia are 'cel mai mare număr de decese premature atribuibile poluării cu PM2,5', cu peste 98 de milioane de morţi, în principal în China şi în India, se arată în acesta. Pakistan, Bangladesh, Indonezia şi Japonia au, de asemenea, un număr mare de decese premature, între două şi cinci milioane.

Studiul este unul dintre cele mai cuprinzătoare de până acum privind calitatea aerului şi clima, bazându-se pe 40 de ani de date pentru a oferi o imagine de ansamblu a efectelor particulelor fine asupra sănătăţii.

'Descoperirile noastre arată că schimbările climatice pot agrava poluarea aerului', a indicat Steve Yim, profesor asociat la Şcoala asiatică de mediu de la NTU, care a condus studiul. 'Atunci când au loc anumite evenimente climatice, cum ar fi El Nino, nivelurile de poluare pot creşte, ceea ce înseamnă că mai multe persoane pot muri prematur din cauza poluării cu PM2,5', a declarat Yim.

La studiu au participat cercetători de la universităţi din Hong Kong, Marea Britanie şi China. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 'efectele combinate ale poluării aerului înconjurător şi ale celei din interiorul locuinţelor' sunt legate de 6,7 milioane de decese premature anual la nivel mondial.

Sursa: AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu)

Știai că...?

Poluarea aerului are un impact uriaș asupra sănătății noastre, reducând calitatea vieții și scurtând durata acesteia. De fapt, este cel mai mare risc pentru sănătatea mediului din lume. Agravează condițiile respiratorii și crește riscul de atacuri de astm, astfel duce la mai multe internări în spital. Expunerea prelungită poate cauza afecțiuni medicale grave, cum ar fi cancerul, atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale. De fapt, una din trei decese cauzate de accidente vasculare cerebrale, cancer pulmonar și boli respiratorii cronice la nivel global sunt provocate de poluarea aerului.

Deși suntem cu toții afectați, cei mai vulnerabili din societatea noastră sunt mai expuși riscului, în special copiii și persoanele în vârstă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel