Trezitul în miez de noapte. De ce avem atât de multe griji atunci când ne trezim la ora 3 dimineața
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Foarte mulți oamenii tind să se trezească în miezul nopții. Știința are unele explicații pentru acest lucru.

Atunci când ne trezim la ora 3 dimineața, gândurile noastre pot fi adesea anxioase și punitive. În mod surprinzător, aceste preocupări dispar pe timpul zilei, astfel dovedind că gândurile de la ora 3 dimineața au fost complet iraționale și neproductive.

Iată ce spune știința despre ceea ce s-ar putea afla în spatele acestei experiențe umane comune. În timpul unui somn normal pe timp de noapte, neurobiologia noastră atinge un moment culminant în jurul orei 3 sau 4 dimineața.

Temperatura corpului începe să crească, dorința de somn se reduce (dat fiind că am primit o porție de somn), melatonina (hormonul somnului) a atins un nivel maxim, iar nivelurile de cortizol (un hormon al stresului) cresc pe măsură ce corpul se pregătește să ne lanseze într-o nouă zi.

De fapt, oamenii se trezesc de mai multe ori pe noapte fără să știe

În mod remarcabil, toată această activitate are loc independent de factorii de mediu, cum ar fi lumina zorilor. Natura a decis cu mult timp în urmă că răsăritul și apusul sunt momente atât de importante încât trebuie să fie prezise (de aici și sistemul circadian).

De fapt, noi oamenii ne trezim de multe ori în fiecare noapte, iar somnul lent este mai frecvent în a doua jumătate a nopții. Atunci când somnul decurge cum trebuie, pur și simplu nu suntem conștienți de faptul că ne trezim. Însă, dacă adăugăm un pic de stres, există mari șanse ca trezirea să devină o stare complet conștientă.

Totodată, există dovezi că pandemia de COVID-19 este un factor de stres pentru somnului. Așadar, dacă vă confruntați cu trezirile de la ora 3 dimineața, cu siguranță nu sunteți singura persoană care trece prin asta.

Temerile legate de trezire atunci când cineva „ar trebui” să doarmă pot determina persoana în cauză să se zdruncine într-o stare de veghe anxioasă ori de câte ori trece printr-o fază lentă de somn.

Trebuie menționat faptul că insomnia reacționează bine la tratamentul psihologic cu terapie comportamentală cognitivă. Există, de asemenea, o legătură puternică între somn și depresie, deci este important să cereți ajutor de la profesioniști dacă întâmpinați dificultăți legate de somn, potrivit Science Alert.

Cel mai scăzut nivel din punct de vedere fizic și cognitiv

De asemenea, în această etapă a ciclului de somn, oamenii se află cel mai scăzut nivel din punct de vedere fizic și cognitiv. Din perspectiva naturii noastre, aceasta este o perioadă de recuperare fizică și emoțională, astfel că este de înțeles faptul că resursele noastre interne sunt scăzute.

Totodată, restul resurselor necesare unui adult (conexiuni sociale, bunuri culturale și toate abilitățile de adaptare) nu sunt disponibile în miez de noapte.

Așadar, fără toate acestea, rămâne singuri în întuneric cu gândurile noastre. Astfel, mintea are parțial dreptate atunci când concluzionează că problemele pe care le-a generat nu pot fi rezolvate. La ora 3 dimineața, majoritatea problemelor nu pot fi rezolvate.

Odată cu răsăritul soarelui, în timp ce ascultăm știrile, mâncam micul dejun și ne pregătim de o nouă zi, toate problemele de la ora 3 dimineața apar în lumina potrivită. Adevărul este că mintea noastră nu caută o soluție la ora 3 dimineața, ci mai degrabă caută motive de îngrijorare, potrivit Descoperă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel