Trenul Regal face o călătorie simbolică de 10 Mai, cu opriri în patru judeţe
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Trenul Regal face, marţi, o călătorie simbolică pentru a marca Ziua Regală şi Ziua Independenţei Naţionale, garnitura urmând să plece din Gara Regală Băneasa, având opriri în patru judeţe - Prahova, Buzău, Brăila şi Galaţi. 

Conform datelor comunicate anterior de Casa Regală, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, şi principele Radu, împreună cu principesa Sofia, vor sărbători 10 Mai - Ziua Regală şi Ziua Independenţei Naţionale alături de locuitorii celor patru judeţe pe care le vor vizita.

Astfel, Trenul Regal va pleca din Gara Regală Băneasa la ora 11,00. La ora 10,40, va avea loc un ceremonial militar pe peronul gării, la care îşi vor da concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale şi militarii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul.

Prima oprire a garniturii va avea loc în Gara Ploieşti Sud, la ora 12,10, a doua oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Buzău, la ora 13,31, cea de-a treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Brăila, la ora 15,24, iar ultima oprire va avea loc în Gara Galaţi, la ora 16,14. Accesul publicului şi al presei este liber la toate aceste evenimente.

După încheierea ceremonialului sosirii la Galaţi, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public timp de două ore. Pe parcursul călătoriei, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roşii Române, ai Fundaţiei Regale Margareta a României, precum şi alături de elevi olimpici, de veterani Invictus şi de persoanele vârstnice şi copii beneficiari ai proiectelor umanitare, sociale, educaţionale şi culturale patronate de Majestatea Sa.

Trenul Regal folosit în prezent de către Familia Regală a fost inaugurat în anul 1928 şi a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul şi Regina Maria, în vizitele lor numeroase pe teritoriul României Mari. Anterior,

Regele Carol I şi Regele Ferdinand au folosit alte două garnituri de tren, din anii 1870 până în anii 1920, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Ploieşti. Trenul a fost fabricat în Italia la solicitarea statului român. El este compus din cinci vagoane: Vagonul Sufragerie, Vagonul Majestăţii Sale, Vagonul Musafirilor Regali, Vagonul Invitaţilor şi Vagonul Casei Majestăţii Sale. Lor li se adaugă, în cazul unor Funeralii Regale, Vagonul Funerar. Garnitura a fost livrată României şi a intrat în serviciul Casei Regale la un an după trecerea la cele veşnice a Regelui Ferdinand. Trenul Regal a fost iniţial folosit la realizarea vizitelor de Stat din ţările europene şi la vizitarea comunităţilor urbane şi rurale.

După anul 2012, trenul a redevenit un mijloc de a face legătura între Coroană şi comunităţile locale, dar şi un simbol al statului român. Cu actualul Tren Regal au călătorit patru generaţii ale Familiei Regale: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai şi Majestatea Sa Margareta. Nu au călătorit niciodată cu acest tren Regele Ferdinand I şi Regina Ana. În zilele noastre, Trenul Regal a reînceput drumurile sale, ducând membrii Familiei Regale în oraşele din ţară, în anul 2012. De atunci încoace au fost efectuate 11 călătorii, în 50 de oraşe din ţară, mai precizează comunicatul citat.

Sursa: AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie trebuie să-și vadă lungul nasului!

freepik.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care va fi dezamăgită de prieteni

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să se abțină de la cheltuieli!

Sursa: pixabay.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie ar trebui să îndrăznească mai mult!

pixel