Strugurii pentru "vinul de gheaţă" din 2023, culeşi în 2024
Autor: Florin Răvdan
Data publicării:
Sute de oameni, din care majoritatea nepalezi, au cules sâmbătă în podgoria de la Tăuni, în zona viticolă de pe Valea Târnavelor, strugurii special păstraţi pentru producerea "vinului de gheaţă", operaţiune care se poate face doar când sunt trei zile consecutive cu minimum 7 grade Celsius, iar recoltatul să fie tot pe ger.

În condiţiile în care în zonă nu a fost ger până în ianuarie, este pentru prima dată când producţia unui an este culeasă în anul următor.

Potrivit proprietarului companiei din Jidvei, Claudiu Necşulescu, de când se recoltează aici struguri pentru "vinul de gheaţă" nu s-a mai întâmplat să nu fie îngheţ până la sfârşitul anului.

"Suntem în 2024, dar producţia e din 2023", a spus acesta.

Din 2018, cel mai devreme s-a cules în 2 decembrie şi cel mai târziu cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului.

"Anul acesta am aşteptat foarte mult faţă de alţi ani. Temperaturile trebuie să fie cel puţin trei zile sub minus 7 grade. Am avut norocul să avem şi minus 10 grade în ultimele trei zile, iar astăzi (sâmbătă - n.r.), la minus 7 grade, recoltăm strugurii. Soiul de struguri este Traminer roz. Este o aromă concentrată între trandafiri şi caramel", a explicat directorul tehnic al companiei de vinificaţie, Ioan Mărginean.

Conform acestuia, cantităţile de vin obţinute sunt mici pe hectar, dar calitatea este una deosebită."Am păstrat 14 hectare de Traminer roz, probabil producţia va fi o tonă şi jumătate. Ea scade faţă de perioada septembrie - octombrie", a mai spus Mărginean.

Şi Marin Cucură, director la SC Jidvei SRL, a arătat că 2023 a fost un an extraordinar din punct de vedere calitativ la struguri, cu o toamnă secetoasă, călduroasă, în care strugurii au acumulat mult zahăr.

Strugurii au fost culeşi înainte de a se lumina afară, fiind esenţial ca întregul proces de recoltare să se desfăşoare cât se poate de rapid, întrucât una dintre cele mai importante condiţii este ca aceştia să ajungă îngheţaţi la presă, fiind zdrobiţi cât timp sunt încă îngheţaţi.

Au participat la recoltat în jur de 300 de persoane.

"Avem angajaţii noştri, avem nepalezi. Forţa de muncă e tot mai puţină (în zonă - n.r.) şi atunci ne-am axat pe nepalezi. Avem undeva la 250 de nepalezi. Mai aducem încă 200, aşa avem în plan, ca să ne putem face lucrările (cu ei - n.r.) şi în timpul anului", a spus Marin Cucură.

Vinul de acest tip este unul competitiv pe piaţa internaţională.

Eiswein Jidvei este un sortiment de vin desert care se obţine din struguri lăsaţi să îngheţe pe viţă, fiind culeşi doar în anii în care se întrunesc toate condiţiile necesare recoltării optime a acestora. Strugurii trebuie să fie sănătoşi, neatinşi de niciun fel de boală. Temperatura este cea care impune cea de-a doua condiţie deopotrivă importantă. Primul "vin de gheaţă" s-a obţinut în Germania, în urmă cu două sute de ani. Mai este denumit şi "vin papal", scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel