Semnele care îți arată că încă merită să lupți pentru relația ta
Autor: Astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ai început să te întrebi dacă relaţia mai merită salvată? Circumstanţele stresante pot provoca dubii chiar şi în cele mai puternice relaţii. indiferent cât de mult iubeşti pe cineva, tot vor fi momente în care te vei opri să te gândeşti dacă relaţia va rezista. Iată câteva semne care îţi pot arăta dacă o relaţie merită salvată, potrivit celor de la Psych2Go.

Iată care ar putea fi semnele care îți arată că merită să lupți pentru relația ta:

-Te face fericit/ă

Când cineva ne face fericiţi, vrem să facem tot ce ne stă în putinţă să păstrăm acea persoană în viaţa noastră. Numeroase studii au descoperit că relaţiile fructuoase cu cei din jur aduce o creştere în calitatea vieţii şi o stare generală de mulţumire şi satisfacţie. Aceste legături speciale pot fi atât prietenii, cât şi parteneri romantici care mereu îţi aduc un zâmbet pe buze şi te ajută să te simţi mai mulţumit/ă de propria persoană. Aceste relaţii pozitive pot să dureze o viaţă întreagă.

-Puteți vorbi despre orice

Sinceritatea şi discuţiile deschise sunt fundaţia unei relaţii sănătoase. Simţi cu tărie că poţi discuta cu partenerul tău despre orice? Despre secretele tale, despre visele şi speranţele tale? Dacă da, atunci înseamnă că există un nivel ridicat de încredere, înţelegere şi acceptare între voi, iar o astfel de relaţie este rară.

Citește și: Mercur retrograd ne scoate în cale foști parteneri. Față în față cu trecutul

-Îți place să petreci timp cu el/ea

Te simţi bine când petreci timp cu partenerul/a de cuplu? Abia aştepţi să te vezi cu persoana ta iubită? Chiar şi atunci când nu planificaţi nimic distractiv de făcut în fiecare zi? Dacă răspunsul este da, asta arată că relaţia pe care o ai cu acea persoană este specială, întrucât de bucuri de compania sa şi îţi place să stai pe lângă ea. Sunteţi mulţumiţi chiar şi de rutina voastră pentru că, atâta timp cât sunteţi împreună, vă simţiţi bine. O relaţie ca aceasta este uşoară, confortabilă şi merită să te ţii de ea dacă îţi doreşti o viaţă amoroasă liniştită.

-Poți fi tu însuți/însăți în preajma sa

Un al motiv pentru care merită să lupţi pentru o persoană este faptul că poţi să fii tu însuţi/însăți în preajma sa. Te acceptă şi te iubeşte aşa cum eşti, aşa că te simţi în siguranţă să laşi garda jos. Nu te face niciodată să te simţi că nu eşti destul de bun/ă sau că trebuie să încerci mai mult ca să îi faci pe plac, ci scoate tot ce este mai bun din tine, iar când eşti în jurul lui/ei, poţi să laşi la lumină personalitatea ta autentică.

-Sunteți de acord să nu fiți de acord

Crezi că un cuplu trebuie să aibă cât mai puţine conflicte cu putinţă ca să menţină relaţia puternic? Păi, adevărul este că un conflict constructiv este un lucru bun. Când amândoi puteţi să acceptaţi faptul că nu puteţi fi mereu de acord, arată faptul că sunteţi destul de maturi să vă gestionaţi neînţelegerile fără să ajungeţi la ţipete, cuvinte grele sau gesturi pasiv-agresive. A fi de acord să nu fii de acord este o abordare care prioritizează relaţia mai presus de dorinţa de a avea mereu dreptate. Arată că eşti dispus să îţi laşi mândria deoparte pentru persoana iubită şi viceversa. Vă acceptaţi micile diferenţe şi arătaţi că vă pasă de opinia celuilalt, ceea ce este un indicativ bun că eşti cu persoana potrivită.

-Împărtășiți aceleași valori fundamentale

Micile diferenţe despre care vorbeam sunt acele lucruri care nu pot pune în pericol fluxul natural al unei relaţii, lucruri precum gusturi diferite. Dar atunci când vorbim de valori fundamentale, este de preferat să ai un partener care rezonează cu ele, precum credinţe, mod de gândire. Sunt principii care ne dictează comportamentul şi înţelegerea a ce este este bun sau rău. Dacă investeşti prea mult timp şi efort într-o relaţie cu o persoană ale cărei valori nu se aseamănă deloc cu ale tale, se ajunge în general la neînţelegeri tot mai mari şi resentimente în timp. Însă, dacă simţiţi că aveţi aceleaşi principii şi valori, sunt şanse ca relaţia să dureze, în ciuda provocărilor pe care le puteţi întâmpina în viaţă.

-Vă ajutați unul pe celălalt să creşteţi

Eşti cu o persoană care te încurajează? Este o persoană pe care te poţi baza? Te ajută când simţi că nu ai încredere în tine? Te determină să îţi îndeplineşti visele cu încrederea pe care ţi-o oferă? Te fac să devii o persoană mai bună prin propriul exemplu? O relaţie în care fiecare îl ajută pe celălalt să se dezvolte şi să devină mai bun este o relaţie pentru care merită să lupţi. A găsi un partener care te iubeşte şi te încurajează te poate ajuta să devii cea mai bună versiune a ta.

Îndrăgostirea şi construirea unei relaţii sănătoase cu cineva nu se întâmplă des. Până la urmă, indiferent câte semne pozitive întruneşte relaţia ta, răspunsul se află în inima ta. Tu decizi dacă mai doreşti să mai lupţi pentru o relaţie sau nu.

sursa: Psych2Go

Ce vor zodiile de la partener? Visul secret al fiecărui semn zodiacal în căutarea relației perfecte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Aphantasia. Când mintea rămâne fără imagini

Îți este ușor să îți imaginezi lucruri? Nu toți oamenii...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel