Gest remarcabil din partea clujenilor! Peste 700 de oameni au donat sânge
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
O campanie UBB a mobilizat clujenii la donarea de sânge. Iată care au fost obiectivele campaniei și cum a fost atins scopul!

În perioada 8 - 12 aprilie, peste 700 de locuitori din Cluj-Napoca au participat la campania de donare de sânge organizată de Universitatea Babeș-Bolyai.

Peste 700 de persoane au răspuns apelului lansat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) şi au donat sânge în cele cinci zile ale campaniei 'Donăm împreună, UBBEAR dă startul!' organizate de în perioada 8-12 aprilie 2024, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Campania s-a încadrat în programul strategic UBBMed, lansat la finalul anului 2023 de Universitatea Babeş-Bolyai în vederea implicării active în dezvoltarea politicilor publice şi a cercetărilor avansate în domeniul sănătăţii.

'Ne bucură că numărul donatorilor a crescut de la an la an, iar oamenii au înţeles cât e de important să doneze sânge. Nu doar pentru persoanele care au nevoie de el în spitale, ci şi pentru donatori. Noi am ajuns acum la cea de-a 13-a ediţie, iar ceea ce am încercat şi credem că am şi reuşit a fost să organizăm mai mult decât o simplă campanie de donare de sânge. Ne-am dorit să informăm, să formăm un comportament constant în sensul donării de sânge şi se pare că am reuşit. Studenţii noştri voluntari au fost prezenţi la fiecare ediţie, cu o săptămână înaintea evenimentului de donare, în toate facultăţile şi pe străzile din zona centrală a Clujului, pentru a informa oamenii cu privire la desfăşurarea campaniei şi la beneficiile pe care le aduce donarea de sânge', afirmă reprezentanţii UBB.

Persoanele care au dorit să doneze sânge în cadrul campaniei UBB s-au înscris utilizând aplicaţia BlooDoChallenge, dar şi intervalele orare din calendarul special creat de UBB. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu)

Orice gest frumos aduce recompense! Așadar, iată beneficiile pentru sănătatea donatorului:

  • Înainte de fiecare donare, se efectuează un control medical complet și analize de sânge, cum ar fi verificarea hemoglobinei, a glicemiei și a hemoleucogramei la recomandarea medicului. Grupa sanguină este determinată doar la prima donare.
  • După donare, sângele donat este folosit pentru alte analize, iar donatorul poate accesa rezultatele acestora personal, după 3 zile lucrătoare.
  • Donarea regulată contribuie la revitalizarea sângelui și la întărirea sistemului imunitar, astfel se reduce riscul de boli cardiovasculare și de cancer, conform studiilor medicale.
  • Donatorii recurenți pot regla nivelul crescut al trigliceridelor și colesterolului, ceea ce duce la un impact pozitiv asupra sănătății ficatului.O donare de sânge poate arde aproximativ 650 de calorii.
  • Donatorii recurenți dezvoltă o rezistență crescută la șocurile hemoragice.
  • La bărbați și femeile post-menopauză, precum și la persoanele cu exces de fier, donarea regulată poate ajuta la reglarea nivelului de fier din sânge (riscul cardiovascular este asociat excesului de fier)

Citește și Descoperiri uimitoare la Pompei! Ce s-a aflat despre Războiul Troian? 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Freepik.com

Marte retrograd în Leu, din 7 decembrie. Previziuni astrale pentru fiecare zodie

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zi bună de învățare pentru o zodie!

pixel