Ziua internaţională a bărbaţilor este sărbătorită pe 19 noiembrie! Cărui bărbat din viața ta îi ești recunoscător/oare?
Artistul va deveni cel mai vârstnic cap de afiş din istoria celebrului festival muzical, care atrage zeci de mii de spectatori în sud-vestul Angliei. 'Publicul numeros de la Glastonbury m-a făcut întotdeauna să mă gândesc la o scenă de bătălie medievală', declara Paul McCartney pe Twitter la sfârşitul lunii martie.
Acel concert va avea loc la 10 zile după încheierea turneului său intitulat 'Got Back Tour', în timpul căruia muzicianul britanic a umplut stadioane din Statele Unite timp de o lună şi jumătate. Nedorind să renunţe deocamdată la scenă, celebrul membru al trupei The Beatles, care susţine concerte solo de peste 50 de ani, a trebuit totuşi să facă o pauză în timpul pandemiei de COVID-19. El s-a retras atunci în ferma pe care o deţine în sud-estul Angliei alături de una dintre fiicele lui, Mary, şi de patru dintre cei opt nepoţi ai săi. A rămas însă un muzician înainte de toate: a profitat de perioada de izolare la domiciliu pentru a înregistra albumul 'McCartney III', lansat în decembrie 2020 şi care a urcat pe prima poziţie în topul britanic. În anul următor, Paul McCartney a înregistrat o nouă versiune a acestui album, cu ajutorul unei pleiade de artişti, a publicat o carte despre cariera lui - 'The Lyrics', o carte de reţete vegetariene cu ajutorul fiicelor sale, Mary şi Stella, precum şi un album cu povestiri pentru copii, în timp ce în această perioadă au fost lansate pe Disney+ 'McCartney 3,2,1', o serie de interviuri cu producătorul Rick Rubin, precum şi documentarul 'The Beatles: Get Back', regizat de celebrul cineast Peter Jackson.
Într-o perioadă în care se pregăteşte să îşi celebreze cea de-a 80-a aniversare, Paul McCartney are o agendă de lucru extrem de ocupată. În pofida anilor care au trecut şi a dramelor care i-au punctat viaţa, starul britanic şi-a păstrat o siluetă zveltă şi privirea jucăuşă a rockerului supranumit 'Macca' în anii de glorie ai trupei The Beatles.
În curând Lord? James Paul McCartney s-a născut la Liverpool pe 18 iunie 1942 într-o familie modestă. Mama lui, care era moaşă, a murit când el avea vârsta de 14 ani. În anul următor l-a întâlnit pe John Lennon şi a cântat alături de el în Quarrymen, trupa care a devenit ulterior The Beatles, odată cu sosirea în formaţie a lui George Harrison şi a lui Ringo Starr. Cei patru tineri cu coafuri care au devenit aproape imediat emblematice au declanşat prin intermediul muzicii lor un adevărat val de isterie în rândul fanilor. Fenomenul supranumit 'Beatlemania' s-a abătut asupra lumii întregi. Alături de John Lennon, Paul McCartney a compus o serie de piese care au devenit adevărate fenomene socio-culturale: 'Hey Jude', 'Penny Lane' şi, desigur, 'Yesterday', un cântec care a fost înregistrat ulterior în peste 1.600 de versiuni diferite de artişti din lumea întreagă. Însă prietenia din copilărie nu a rezistat.
Înregistrările de la 'Let It Be', piesa inclusă pe albumul omonim, a marcat finalul pentru 'Fab Four' şi pentru trupa The Beatles, pe 10 aprilie 1970, spre disperarea milioanelor de fani. Paul McCartney a creat apoi grupul Wings alături de soţia lui, fotografa Linda Eastman, care cânta la clape. În timpul căsniciei lor, Paul McCartney, un fost consumator de LSD, a devenit vegetarian şi un tată de familie devotat. Cuplul a crescut patru copii: Mary, Stella - devenită o cunoscută creatoare de modă -, James şi Heather - născută din prima căsătorie a Lindei. După o căsnicie de 29 de ani, Linda a murit în 1998 din cauza unui cancer mamar. Cu sufletul împietrit de durere, Paul McCartney s-a dedicat cauzelor umanitare, susţinând programe de protejare a mediului înconjurător, a animalelor şi a drepturilor omului. A început să experimenteze în domenii precum muzica clasică, pictura şi sculptura.
A cunoscut-o apoi pe Heather Mills, fost manechin căruia medicii i-au amputat o parte a unui picior după un accident. Cei doi s-au căsătorit în 2002 şi au avut împreună o fiică, Beatrice, înainte de a se despărţi printr-un divorţ intens mediatizat în 2008. În octombrie 2011, Paul McCartney s-a căsătorit cu americanca Nancy Shevell, moştenitoarea unui bogat antreprenor din Statele Unite. The Sunday Times a estimat averea cuplului la 865 de milioane de lire sterline (peste 1 miliard de euro). Într-o carieră de mare succes, Paul McCartney a primit numeroase recompense, inclusiv 18 premii Grammy, şi a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în 1997. Potrivit speculaţiilor din presa britanică, el ar putea să primească în curând şi titlul de Lord, ca o recunoaştere a amprentei culturale deosebite pe care a lăsat-o acest prolific compozitor, textier şi interpret. Dintre cei patru membri care au alcătuit componenţa originală a trupei The Beatles, în prezent mai trăiesc doar Paul McCartney şi Ringo Starr, care, la 81 de ani, continuă şi el să susţină turnee. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...
Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...
Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...