Norvegia interzice creşterea a două rase de câini. Care este motivul deciziei
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Norvegia a luat decizia fără precedent de a interzice creşterea a două rase canine, întrucât trăsăturile care îi fac pe aceşti câini să fie atât de îndrăgiţi - unul are craniul prea mic, celălalt botul prea plat - reprezintă şi cauza neplăcerilor cu care aceste animale se confruntă, informează AFP, citat de Agerpres.

Printr-o hotărâre răsunătoare, Tribunalul din Oslo a interzis creşterea câinilor din rasele Bulldog englez şi Cavalier King Charles Spaniel, pe motivul că această practică produce suferinţe care sunt incompatibile cu legea privind protecţia animalelor.

Salutat de activiştii pentru drepturile animalelor şi criticat de crescătorii acestor câini, verdictul instanţei norvegiene a avut drept fundal o dezbatere tot mai amplă la nivel mondial: căutarea aspectului "drăguţ" al animalelor de companie se realizează oare în detrimentul bunăstării lor?

"Multe dintre rasele noastre de crescătorie sunt extrem de afectate de consangvinizare şi poartă în ele un bagaj greu prin prisma bolilor", a declarat Ashild Roaldset, preşedinta Societăţii pentru protecţia animalelor din Norvegia, aflată la originea acestei acţiuni demarate în justiţie împotriva societăţilor canine şi a crescătorilor individuali.

"Trebuie să schimbăm felul în care creştem câini. Poate că modul în care o facem era acceptabil în urmă cu 50 de ani, dar nu mai este (acceptabil - n.r.) în zilele noastre", a adăugat ea.

Din cauza consangvinizării, cele două rase au dezvoltat boli ereditare care afectează majoritatea indivizilor, dacă nu chiar pe toţi. Lista acestor boli este lungă.

Bulldogul englez, un câine cu aspect înspăimântător - dar cu un caracter blând -, popularizat mai ales prin desenul animat "Tweety & Sylvester" şi asociat cu spiritul rezistenţei engleze în Al Doilea Război Mondial, acumulează dificultăţi respiratorii din cauza botului său aplatizat, precum şi probleme dermatologice, reproductive şi ortopedice.

Mai mult de jumătate dintre câinii din această rasă născuţi în ultimi 10 ani în Norvegia au venit pe lume prin cezariană. "Incapacitatea genetică a rasei de a da naştere pe cale naturală este un motiv în sine pentru ca Bullgodul englez să nu mai fie utilizat în crescătoriile de câini", au estimat judecătorii de la Tribunalul din Oslo.

În ceea ce îi priveşte pe câinii din rasa Cavalier King Charles Spaniel - care au cucerit de-a lungul anilor inimile unor personalităţi precum regele Louis al XIV-lea, preşedintele Ronald Reagan şi actorul Sylvester Stallone -, constituţia lor a făcut ca aceste animale să sufere adeseori de dureri de cap din cauza unei cutii craniene prea mici, precum şi de afecţiuni cardiace şi probleme oculare.

Ashild Roaldset consideră că insuficienţa diversităţii genetice la scară mondială duce aceste rase direct către extincţia lor. "Şi va fi ceva dureros pentru ele, pentru că aceste rase vor avea tot mai multe boli", a adăugat specialista norvegiană.

Câini fără documente

După ce a făcut obiectul unui apel, sentinţa pronunţată pe 31 ianuarie nu are încă forţa unei legi, dar a stârnit stupefacţie în rândul profesioniştilor din acest domeniu de activitate.

"S-a spus că acei câini se nasc cu dureri de cap. Nu pot să cred aşa ceva", a spus Lise Gran-Henriksen, care creşte câini de 25 de ani, privind spre cele şase exemplare ale ei din rasa Cavalier King Charles Spaniel care se jucau pe gheaţa din faţa casei sale din Oslo.

"Dacă ar fi aşa, ei nu ar fi atât de fericiţi. Sunt câini fericiţi, care zburdă şi care arată sănătoşi - pentru că ei chiar sunt aşa!", a adăugat crescătoarea norvegiană.

În ansamblul lor, profesioniştii din acest sector nu neagă "provocările" cu care se confruntă cele două rase, dar consideră că pot să le surmonteze practicând o creştere selectivă, bazată pe animale care trec mai multe teste alese cu minuţiozitate.

Apoi, mai spun ei, sentinţa nu interzice deţinerea, vânzarea sau importul de câini din rasele Bulldog englez şi Cavalier King Charles Spaniel, ci doar creşterea lor.

Plimbându-şi câinele - Oscar, un bulldog englez - într-un parc din Oslo, Anne Grethe Holen se teme că sentinţa judecătorească va duce la un aflux de "câini fără documente", proveniţi din "uzinele de căţei" aflate în străinătate.

"Cererea nu va dispărea, însă câinii vânduţi vor fi mult mai bolnavi. Ei nu vor face obiectul niciunei exigenţe veterinare şi nu vom şti nimic despre pedigriul lor", a prezis ea.

Reprezentanţii Societăţii pentru protecţia animalelor din Norvegia consideră că salvarea celor două rase va necesita încrucişarea lor cu alte rase pentru a anula acele slăbiciuni genetice.

"Dacă, de exemplu, Cavalier va sfârşi prin a avea un craniu mai spaţios pentru a-i adăposti creierul, el va rămâne cel mai drăguţ câine din lume", a declarat Ashild Roaldset.

"Iar dacă bulldogul englez devine mai puţin ridat, cu un bot puţin mai lung şi un schelet mai robust, nu va fi deloc un câine oribil şi va rămâne totuşi un bulldog", a adăugat ea.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...

Un leu a evadat de la circ în Italia

Un leu a provocat haos în apropierea Romei, după ce a...



Cele mai noi articole

Top citite
Freepik.com

Marte retrograd în Leu, din 7 decembrie. Previziuni astrale pentru fiecare zodie

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zi bună de învățare pentru o zodie!

pixel