Noi descoperiri în mormântul de sub Templul lui Hatshepsut îi uimesc pe arheologi
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Arheologii au făcut descoperiri importante în Templul lui Hatshepsut din Egipt.

Arheologii care desfășoară cercetări la Templul lui Hatshepsut au făcut noi descoperiri într-un mormânt subteran.

Templul a fost construit în timpul domniei lui Hatshepsut, femeia care a devenit faraon în dinastia a XVIII-a a Egiptului Antic. Impunătorul monument este situat vizavi de orașul Luxor și este considerat o capodoperă a arhitecturii antice, cu cele trei terase care ies din stâncile Deir el-Bahari.

Din 1961, datorită eforturile comune ale unor arheologi polonezi și egipteni, s-a lucrat la conservarea templului. Ultimele lucrări sunt efectuate de o echipă de la Centrul polonez pentru arheologie mediteraneeană (CAŚ) la Universității din Varșovia, potrivit Heritage Daily.

Recent, cerecetătorii au lucrat la documentarea și restaurarea unei capele dedicate zeiței Hathor, în care se află un mormânt tăiat în stâncă, cu un coridor lung de 15 metri și o cameră funerară neatinsă de arheologi de când mormântul a fost documentat pentru prima dată de Henri Édouard Naville, în secolul XIX.

Artefacte valoroase în mormântul de sub Templul lui Hatshepsut

Echipa de cercetători a descoperit că mormântul de sub Templul lui lui Hatshepsut conținea tone de resturi, în care au găsit câteva sute de artefacte care datează din perioada Regatului de Mijloc, când a fost construit mormântul, sau de la finalul dinastiei a XVIII-a  (în perioada Noului Regat).

Dr. Patryk Chudzik, de la CAŚ, a raportat că mormântul a fost construit lângă templul faraonului Mentuhotep al II-lea, reprezentând un indiciu că individul înmormântat era probabil o rudă apropiată a faraonului. „Numărul și calitatea artefactelor pe care le-am găsit sunt impresionante. Acestea includ o figurină din lemn, cel mai probabil proprietarul mormântului, cu o perucă pe cap”, a spus Chudzik.

Totodată, au fost descoperite bucăți de vase pictate sau decorate cu motive vegetale, care datează în general din dinastia a XVIII-a, pe lângă o figură de lut a unei vaci și câteva zeci de jertfe făcute de credincioși și preoți în capela de deasupra.

Dr. Chudzik crede că obiectele au fost în esență aruncate în mormânt de către personalul templului, care ar fi acceptat ofrande, dar care avea foarte puțin spațiu în capelă pentru a le depozita.

Hatshepsut (care însemna „cea mai nobilă dintre nobile”) a condus Egiptul între anii 1473 – 1458 î.e.n., fiind una dintre puţinele situaţii în care această mare civilizaţie a avut o femeie la tron, potrivit Descoperă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel