Planeta Neptun afectată de scăderi dramatice de temperatură
Autor: Elena Airini
Data actualizării:
Data publicării:
În contextul marii conjuncții Jupiter-Neptun de pe 12 aprilie 2022, iată că primim vești cu privire la planeta Neptun care i-a șocat pe cercetători printr-o scădere dramatică a temperaturilor sale atmosferice.

Enigmatica planetă Neptun i-a șocat pe cercetători printr-o scădere dramatică a temperaturilor sale precizează cei de la abc.net.au aici

Neptun este una dintre cele mai puțin explorate planete din sistemul nostru solar, având în vedere distanța sa mare față de Pământ. Neptun este atât de fascinantă tocmai pentru că știm atât de puține lucruri despre ea. Un an neptunian are nevoie de 165 de ani pământeni pentru a efectua o singură orbită în jurul Soarelui. 

„Atmosfera apare a fi mult mai complicată decât ne-am fi imaginat în naivitatea noastră” afirmă Dr. Michael Roman, cel care a condus studiul cu privire la valorile atmosferice înregistrate pe Neptun, citat de nbcnews.com aici.

Deși se așteptau să descopere că această planetă se încălzește pe partea care este îndreptată către Pământ, au descoperit în schimb o scădere semnificativă a temperaturilor din ultimii douăzeci de ani, lăsându-i nedumeriți pe oamenii de știință. 

Cel mai amplu studiu de evaluare a datelor de temperatură atmosferică de pe Neptun s-a bazat pe o serie de imagini evaluate prin infraroșu termic. 

Temperatura din stratosfera lui Neptun a scăzut de la 8 grade Celsius până la -117 grade Celsius în ultimii ani studiați. 

Mai multe despre întâlnirea misterioasei planete Neptun cu Jupiter, planeta expansiunii în semnul Peștilor și despre cum va schimba lumea citiți aici! 

Găsiți și felul în care a fost interpretată această conjuncție istorică de către cei mai renumiți astrologi aici.

surse articol: abc.net.au & nbcnews.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel