NASA a restabilit contactul cu elicopterul Ingenuity de pe Marte
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Misiunea Perseverance continuă în ciuda unor obstacole întâlnite. NASA a pierdut contactul cu elicopterul Ingenuity, care este atașat roverului trimis pentru a explora planeta Marte în pregătirea pentru viitoarele misiuni umane. Iată ce s-a întâmplat!

NASA a restabilit contactul cu micul său elicopter Ingenuity, care se află pe Marte, a anunţat sâmbătă Agenţia spaţială americană, după ce o avarie neprevăzută i-a făcut pe specialişti să se teamă că elicopterul s-a defectat definitiv, informează AFP.

Elicopterul, care este asemenea unei drone mai mari, a devenit în 2021 primul dispozitiv motorizat care efectua un zbor pe o altă planetă.

Ingenuity a ajuns pe Marte ataşat de roverul Perseverance, care acţionează asemenea unui releu pentru transmiterea datelor între elicopter şi Terra şi a cărui misiune este de a căuta urme de viaţă fosilă pe suprafaţa planetei Marte. Comunicarea între elicopter şi rover a fost întreruptă brusc joi în timpul celui de-al 72-lea zbor al lui Ingenuity.

O veste bună azi, a scris sâmbătă seară pe platforma X (fostă Twitter) Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, care gestionează activitatea elicopterului. Agenţia a precizat că a fost restabilit într-un final contactul cu elicopterul după ce Perseverance a primit comanda de a efectua şedinţe de ascultare de lungă durată pentru a capta semnalul lui Ingenuity.

Echipa care se ocupă de elicopter examinează noile date pentru a înţelege mai bine întreruperea bruscă a comunicaţiilor în timpul celui de-al 72-lea zbor, a mai precizat laboratorul. NASA a precizat anterior că zborul de joi avea drept scop verificarea sistemelor elicopterului, după o aterizare care a avut loc mai devreme decât era prevăzut în timpul zborului precedent.

Ingenuity a atins o altitudine de 12 metri, a explicat NASA într-un mesaj postat vineri seară, dar în timpul coborârii, comunicaţiile între elicopter şi rover au fost sistate mai devreme, înainte de aterizare.

JPL a anunţat vineri pe platforma X că roverul Perseverance nu poate comunica cu Ingenuity, dar că specialiştii iau în considerare posibilitatea de a se apropia mai mult, în vederea unei inspecţii vizuale.

Nu este prima dată când NASA pierde contactul cu elicopterul. Anul trecut, nu a reuşit să stabilească legătură pe o perioadă de două luni.

Ingenuity, care cântăreşte doar 1,8 kilograme, a fost iniţial programat să decoleze doar de cinci ori, dar misiunea a depăşit toate aşteptările. În total, elicopterul a parcurs circa 17 kilometri, şi zboară până la o altitudine de 24 de metri.

Longevitatea acestui dispozitiv este impresionantă, considerând mai ales că trebuie să supravieţuiască nopţilor glaciale şi să se reîncălzească graţie panourilor solare, care îi reîncarcă bateriile pe parcursul zilei.

Sursa: AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu)

Misiunea a început în anul 2020. Iată de ce a fost trimis roverul Perseverance pe Marte:

Perseverance caută semne ale vieții trecute și prezente pe Marte, precum și testează noi tehnologii pentru a ajuta la viitoarele misiuni umane pe Marte.

Cele patru obiective principale ale misiunii Perseverance sunt:

  • Determinarea dacă viața a existat vreodată pe Marte - rover-ul caută semne conservate ale vieții într-o zonă a lui Marte care ar fi putut să fie favorabilă vieții în trecutul planetei.
  • Caracterizarea climatului de pe Marte - instrumentele rover-ului investighează condițiile climatice anterioare de pe Marte și caută semne vechi care să indice că planeta ar fi fost cândva locuibilă, construind pe cercetările efectuate de roverul Curiosity.
  • Caracterizarea geologiei de pe Marte - o unealtă specială de foraj inclusă în rover colectează mostre de roci, le sigilează și le stochează pe suprafața marțiană. Aceste mostre "stocate" ar putea fi recuperate în viitoarele misiuni pe Marte și trimise înapoi pe Pământ, unde pot fi studiate în detaliu.
  • Pregătirea pentru explorarea umană a lui Marte - rover-ul include tehnologii experimentale care încearcă să producă oxigen din atmosfera marțiană. Această capacitate ar putea deschide calea pentru viitoarele misiuni umane pe Marte.

Pentru a îndeplini aceste obiective științifice, rover-ul este echipat cu mai multe instrumente științifice, fiecare proiectat pentru a efectua diferite experimente sau pentru a testa noi tehnologii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel