Lansarea sondei spaţiale Juice către Jupiter, amânată pentru vineri
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Mercur, deși nu este încă retrograd, se află în semnul în care va retrograda începând cu 21 aprilie. Deci iată că provoacă deja tot felul de amânări. 

Lansarea sondei spaţiale europene Juice către Jupiter, prevăzută pentru joi la bordul unei rachete Ariane 5, a fost amânată pentru vineri din cauza condiţiilor meteo, a anunţat Arianespace, potrivit AFP. Lansarea, preconizată pentru ora 12:45 GMT de la Centrul Spaţial Kourou din Guyana Franceză, a fost amânată din cauza unui cod roşu meteo privind riscul de descărcări electrice. Următoarea tentativă de lansare va avea loc peste 24 de ore, la aceeaşi oră, cu 30 de secunde mai devreme, a precizat Agenţia spaţială europeană (ESA).

Decizia amânării a fost anunţată cu doar câteva minute înainte de numărătoarea inversă finală, din centrul de control Jupiter, unde erau reunite mai multe personalităţi, printre care regele Philippe al Belgiei şi astronautul francez Thomas Pesquet. La o distanţă de câţiva kilometri, lansatorul Ariane 5, aflat la penultimul său zbor, era instalat pe rampa de lansare, pregătit să decoleze cu sonda de şase tone la bord. Misiune emblematică a ESA, Juice (Jupiter Icy Moons Explorer) urmează să exploreze Jupiter şi lunile sale îngheţate, în căutarea unor medii extraterestre favorabile vieţii.

Călătoria este preconizată să dureze opt ani. Juice este prima misiune europeană care se aventurează în sistemul solar exterior, ce începe după Marte. Lansarea Juice, care presupune un cost total de 1,6 miliarde de euro, survine în plină criză a lansatoarelor din Europa, privată aproape de acces autonom la spaţiu după sistarea lansărilor rachetelor ruseşti Soyuz de la Centrul Spaţial Kourou, întârzierile cumulate ale rachetei Ariane 6, precum şi după eşecul primului zbor comercial al Vega C.

Sursă: AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu)

Mai multe detalii despre Jupiter

Din punct de vedere astronomic, Jupiter este a cincea planetă de la Soare și cea mai mare din Sistemul Solar. În astrologie, Jupiter este considerat Marele Benefic și îl reprezintă pe Zeus. Caracteristicile acestei planete sunt: abundența, încrederea, expansiunea, dreptatea, optimismul, înțelepciunea, filosofia, credința.

Momentan, Jupiter tranzitează semnul Berbecului. Va sta aici până pe 16 mai, când va intra în Taur. Dar până atunci, plimbarea sa prin semnul acțiunii ne îndeamnă să folosim furia într-un mod sănătos. Să căutăm prospețimea măcar într-un domeniu al vieții noastre. 

Citește și Beneficiile lui Jupiter în Berbec pentru fiecare zodie/ascendent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Sursă foto: Pexels

Previziuni astrale a doua jumătate a anului 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Sursă foto: Pexels

Previziuni astrale a doua jumătate a anului 2024 pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Sursă foto: Pexels

Încă o săptămână cu Mercur în Berbec. La ce trebuie să fie atente toate zodiile?

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Relație dezechilibrată cu banii pentru o zodie

pixel