Galaxia Andromeda ascunde o formă ciudată în centrul său, iar astronomii au aflat în sfârșit ce este
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Cercetătorii au elucidat unul din misterele galaxiei Andromeda.

Un roi de stele cu o formă misterioasă se află în centrul galaxiei Andromeda, la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină depărtare și vecin al Căii Lactee. Astfel, de zeci de ani, astronomii sunt complet nedumeriți.

Noi cercetări despre coliziunile dintre galaxii ar putea oferi o explicație pentru acest roi stelar. Se pare că ar fi fost cauzat de „o lovitură” gravitațională, ceva similar cu reculul unui pistol dar la scară cosmică.

Un nou studiu sugerează că lovitura ar fi fost îndeajuns de puternică încât să creeze o masă alungită de milioane de stele, cunoscută drept disc nuclear excentric, în loc de roiul stelar simetric care s-ar situa de obicei în centrul unei galaxii precum Andromeda.

Ce se întâmplă atunci când galaxiile fuzionează?

„Atunci când galaxiile fuzionează, găurilor lor negre supermasive se vor uni și vor deveni în cele din urmă o singură gaură neagră. Noi am dorit să aflăm care ar fi consecințele acestui eveniment”, a spus astrofizicianul Tatsuya Akiba, de la Universitatea Colorado Boulder, SUA.

Astfel, cercetătorii au efectuat simulări pe computer cu coliziuni de găuri negre supermasive. Forța rezultată ar fi suficientă pentru a trage orbita stelelor dintr-un centru galactic într-o formă alungită, după cum se poate vedea în galaxia Andromeda.

Atunci când galaxiile fuzionează, cercetătorii cred că găurile lor negre se învârt una în jurul celeilalte, cu o viteză tot mai mare, până când se lovesc. Un astfel de eveniment generează foarte multă energie sub formă de pulsații de unde gravitaționale.

Unele găuri negre supermasive pot să evadeze cu totul din galaxia lor

Deși undele produse de aceste coliziuni nu afectează în mod direct stelele galaxiei, acestea le pot afecta poziția. Având în vedere modelele realizate de oamenii de știință, găurile negre supermasive rămase pot primi o lovitură într-o anumită direcție. Dacă aceasta nu este prea puternică (sau prea slabă), poate trage câteva dintre stelele din apropiere.

Unele găuri negre supermasive călătoresc cu o viteză atât de mare încât pot să evadeze cu totul din galaxia lor. Cât despre cele care nu o fac, acestea pot avea potențialul de a curba roiuri stelare într-un disc nuclear excentric, potrivit Science Alert.

În Univers ar putea exista 2 trilioane de galaxii și nu toate urmează aceleași principii. Cercetătorii spun că noul studiu ar putea explica o parte din diversitatea roiurilor stelare care apar în afara galaxiilor Andromeda și Calea Lactee, potrivit Descoperă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel