Ce au în comun Shakespeare și o maimuță? Teoriile spun una, iar matematicienii alta!
Doi matematicieni au contestat...
Peste 13.000 de convorbiri cu aproape 2.500 de seniori au fost înregistrate la Telefonul Vârstnicului în 2022, a informat, luni, Fundaţia Regală Margareta a României, printr-un comunicat transmis AGERPRES.
În cadrul celor 13.001 de convorbiri telefonice, 2.485 de seniori au beneficiat de informare, consiliere, îndrumare, sprijin material sau emoţional. Din totalul apelanţilor, 50% provin din mediul rural şi oraşe mici, 32% au între 70 şi 80 de ani, iar 59% au declarat că locuiesc singuri.
Pe primul loc în topul motivelor de apelare a liniei telefonice este obţinerea de informaţii practice, utile şi de încredere, care nu sunt accesibile tuturor seniorilor, se precizează în comunicat. Un număr de 1.047 de seniori au solicitat informaţii şi contacte pentru situaţii particulare, oferite de echipa specializată de asistenţi sociali a liniei telefonice, care operează cu o bază de date ce conţine peste 450 de instituţii de stat sau private cu servicii specifice pentru seniori.
În 2022, nevoia de îngrijire şi sprijin la domiciliu a revenit pe locul doi în topul apelurilor. În România există o proporţie semnificativă de persoane în vârstă, în special de peste 80 de ani, care necesită servicii specializate pe termen lung, precum îngrijire personală, asistenţă medicală, menaj la domiciliu, sprijin în procurarea cumpărăturilor sau a medicamentelor.
Pentru 695 dintre apelanţi, Telefonul Vârstnicului a furnizat informaţii despre serviciile funcţionale, cămine pentru vârstnici, proceduri de instituţionalizare, resursele disponibile în comunitate, precum şi recomandări privind instituţii care oferă îngrijiri medicale specializate la domiciliu. Pe locul al treilea în topul apelurilor vârstnicilor au fost solicitările de sprijin financiar şi material.
Aproximativ 613.000 de pensionari în vârstă aveau la finele anului trecut o pensie sub 1.111 de lei, ceea ce înseamnă un venit sub valoarea nivelului minim de trai decent, conform datelor Casei Naţionale de Pensii Publice, a explicat sursa citată.
La Telefonul Vârstnicului au fost înregistrate 546 de astfel de solicitări, seniorii fiind îndrumaţi spre servicii de asistenţă socială din comunitate, operate de Direcţii generale de asistenţă socială sau ONG-uri. Fundaţia a soluţionat o parte a cazurilor, venind în sprijinul seniorilor care se confruntă cu condiţii precare de viaţă prin tichete sociale, materiale igienico-sanitare şi bunuri de necesitate.
Potrivit comunicatului, 130 dintre seniorii care au sunat pentru prima dată la Telefonul Vârstnicului în 2022 au fost în căutarea unui sprijin emoţional, confruntându-se cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale. Apelanţii au fost îndrumaţi către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea lor. Un număr de 275 de seniori au beneficiat de consiliere psihologică şi sprijin emoţional prin apelare săptămânală din partea asistenţilor sociali, voluntarilor şi psihologilor din echipa fundaţiei.
Pentru 100 de persoane care au exprimat nevoia de a fi active, Telefonul Vârstnicului a informat despre acţiuni de voluntariat în comunitate, precum Centrele Generaţii, şi a încurajat înscrierea la activităţile organizate în cluburile de seniori.
Sursa: AGERPRES (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Doi matematicieni au contestat...
Mai mulţi poeţi din 12 ţări,...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...