Psihologia, ca știință a minții și a comportamentului, ocupă un loc unic la intersecția dintre științe și arte. Din momentul nașterii sale ca disciplină distinctă la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost înconjurată de controverse legate de statutul său științific. Această dispută s-a accentuat în contextul a ceea ce unii numesc "pseudoștiință" în cadrul disciplinei.

Majoritatea teoriilor psihologice de bază sunt înrădăcinate în gândirea filosofică a secolelor trecute. Fie că vorbim despre ideile lui Freud legate de inconștient sau despre principiile behavioriste, multe dintre aceste idei au fost formulate într-o perioadă în care metodele științifice erau mult mai puțin dezvoltate decât în prezent.

În ciuda progresului științific și a metodelor avansate de cercetare, mulți psihologi continuă să se bazeze pe aceste principii vechi, adesea fără a le supune unui control științific riguros. Acest lucru a condus la acuzații că psihologia, sau cel puțin anumite sub-discipline ale sale, este mai degrabă o pseudoștiință decât o știință veritabilă.

Dacă arunci o privire în manualele de psihologie din România sau participi la unele dintre cursurile universitare, ai putea fi surprins de predominanța viziunilor clasice. Sigur, Freud, Jung și Adler și-au câștigat locul în istoria psihologiei, dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui să fie singurele nume cunoscute de studenții actuali. Unii ar argumenta că pentru mulți psihologi români, Big Five se referă mai degrabă la nota de trecere generoasă primită în facultate decât la cele cinci dimensiuni larg acceptate ale personalității. Oh, ironia!

Considerând temperamentele - choleric, sanguinic, melancolic și flegmatic - acestea au fost la modă în antichitate și au avut o revenire în epoca medievală. Dar astăzi, în secolul 21? Cu toate acestea, această paradigmă pare să persiste în unele cercuri academice din România, în ciuda unei avalanșe de cercetări care sugerează că există modalități mai bune și mai științifice de a înțelege personalitatea umană.

O problemă profundă în cadrul psihologiei moderne este tendința spre demagogie. Mulți academicieni, deținând poziții de influență, adesea promovează propriile lor teorii și abordări nu neapărat pe baza meritelor lor științifice, ci pe baza carismei sau a retoricii persuasive. Aceasta subminează demersul științific autentic și poate duce la promovarea unor idei care nu sunt susținute de dovezi solide.

Psihologia, datorită naturii sale complexe și interdisciplinare, este susceptibilă la manipulări. Un studiu din 2019 publicat în "Journal of Academic Integrity" a evidențiat că 43% dintre studenții la psihologie au indicat că profesorii lor prezentau adesea teorii controversate ca fapte stabilite. Mai mult, 56% dintre respondenți au afirmat că aceștia erau de multe ori încurajați să adopte anumite perspective, în detrimentul altora, fără o justificare solidă pe baza dovezilor.

Un exemplu frecvent adus în discuție este dependența de teorii tradiționale, cum ar fi cele ale lui Freud, care, deși au contribuit fundamental la fondarea psihanalizei, sunt considerate acum ca fiind învechite sau chiar eronate în unele aspecte. Cu toate acestea, există instituții care continuă să pună un accent disproporționat pe aceste teorii în detrimentul unor abordări mai moderne și bazate pe dovezi.

De asemenea, există o tendință creștere în promovarea unor teorii care sunt în concordanță cu anumite perspective ideologice sau politice. Astfel, subiecte precum "părtinirea implicită" sau "microagresiunile" sunt prezentate uneori într-o manieră neechilibrată, fără a se discuta limitările și critica asociată acestora.

Psihologia, în esența sa, ar trebui să fie o aplicare a filosofiei. În loc să fie o simplă colecție de opinii și speculații, ar trebui să se bazeze pe metode științifice riguroase. Cu toate acestea, există un decalaj considerabil între teoriile filosofice pe care psihologia pretinde că se bazează și modul în care aceste teorii sunt aplicate în practică.

Pentru ca psihologia să fie recunoscută ca o știință veritabilă, este esențial ca aceasta să adopte o metodologie științifică strictă. Asta înseamnă să se îndepărteze de la idei care nu pot fi testate sau validate și să se concentreze pe teorii care pot fi evaluate în mod obiectiv prin experimentare și observație.

Metoda științifică, cu pașii săi structurați și riguroși de observație, ipoteză, experimentare și concluzie, a fost esențială pentru evoluția științei. Totuși, această rigiditate poate deveni, în anumite contexte, un obstacol. În ciuda imperativului unei abordări multidisciplinare, academicienii sunt adesea reticenți să îmbrățișeze noi paradigme sau să colaboreze cu domenii adiacente.

În timp ce psihologia explorează mințile umane și comportamentele, inteligența artificială se concentrează pe simularea și înțelegerea acestora printr-o lentilă computatională. Combinarea cercetării psihologice cu abordări de AI ar putea oferi răspunsuri la întrebări fundamentale despre cogniție, emoție și comportament. Din păcate, în loc să vedem o colaborare strânsă, observăm deseori o diviziune, alimentată de o combinație de tradiționalism, prejudecăți și o lipsă de înțelegere interdisciplinară.

Prin neintegrarea inteligenței artificiale în cercetarea psihologică, pierdem oportunitatea de a dezvolta modele mai precise și robuste ale minții umane. De exemplu, algoritmi de învățare automată ar putea dezvălui modele complexe în date psihologice care sunt inaccesibile metodelor tradiționale. Neglijând aceste oportunități, ne limităm propria capacitate de a avansa.

Psihologia se află la răscruce. Are potențialul de a oferi înțelesuri profunde despre natura umană și de a contribui la bunăstarea societății, oferind un progres enorm în toate domeniile civilizației. Asemeni atomului în secolul 21, conștiința și spargerea codului din spatele ei poate aduce un nou boom științific în lumea secolului 21. Cu toate acestea, pentru a realiza acest lucru, trebuie să depășească obstacolele istorice și să se angajeze într-un demers științific autentic. Numai astfel poate spera să fie văzută ca o știință autentică și nu ca o pseudoștiință.

Vezi și Filosofia jurnalismului. O căutare a adevărului parvenit de bani.