Fenomene astronomice în 2023: Venus - o apariţie uimitoare pe cer. Ce eclipse vor fi prezente?
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
În acest an, vom fi martorii unor fenomene astrologice spectaculoase. Menționăm apariția senzațională a planetei Venus, dar și o Eclipsă de Lună din mai. 

Ce se întâmplă pe cer în 2023?

Planeta Venus se va vedea foarte bine în acest an, în luna mai va avea loc o eclipsă de Lună care va fi greu de observat, în schimb vor putea fi bine văzute stelele căzătoare din lunile aprilie, august şi decembrie, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul Observatorului Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu' din Bucureşti, muzeograful Adrian Şonka.

'Anul trecut s-a văzut foarte bine planeta Marte, care s-a apropiat de Pământ în decembrie, dar în 2023 o să vedem foarte bine seara planeta Venus. Deja se vede, acum, în ianuarie, dar se vede jos, aproape de orizont.

Însă, în fiecare zi se ridică pe cer şi peste o lună o să o vedem foarte frumos. O să atragă atenţia tuturor, o să fie văzută de toată lumea care e seara afară. Va face o apariţie spectaculoasă până prin iulie, august. Bineînţeles - pentru că planeta Venus şi orice planetă de pe lumea asta se mişcă pe cer -, Venus o să se apropie de alte planete şi o să avem o apropiere cu Saturn, acum, în ianuarie.

Vezi și: Tranzitele lui Venus în 2023

Trei planete, una lângă alta pe cer

O să avem o apropiere de Jupiter, foarte frumoasă, prin luna martie, când vor fi una lângă alta pe cer. În luna iulie o să avem seara trei planete: Venus, Mercur şi Marte. Se vor vedea după apusul Soarelui, la maxim o oră. Va fi interesant atunci să vedem trei planete seara, la apus', a precizat Adrian Şonka.

El a menţionat că planeta Venus va putea fi observată cu uşurinţă la o oră după apusul Soarelui, în aceeaşi direcţie.

Planeta va rămâne vizibilă până la vară. 'Ca să o vezi pe Venus, trebuie să te uiţi înspre locul de apus al Soarelui, la vreo 30-40 de minute după ce apune Soarele. Asta e valabil acum, în ianuarie. O să se vadă un astru foarte strălucitor, în aceeaşi direcţie în care a apus Soarele.

Peste o lună, două - pentru că Venus se îndepărtează de Soare - planeta o să se vadă şi mai târziu, deci poţi să te uiţi şi la o oră - două, după ce a apus Soarele. O să fie cel mai strălucitor astru care se vede înspre apus. E foarte strălucitor şi nu pâlpâie', a explicat acesta.

Pe 5 mai se va produce o eclipsă de Lună, însă aceasta va fi greu de văzut, deoarece va începe când Luna se află foarte aproape de orizont. Pe 14 octombrie se va produce o eclipsă de Soare vizibilă din America. În acest an se vor vedea bine Lyridele, Perseidele şi Geminidele. 'Atunci când este o eclipsă de Lună, Luna se înroşeşte şi se vede frumos.

Ai în vedere și: Calendar eclipse 2023

Nu va fi cazul acum, pentru că Luna o să fie la răsărit şi o să fie, oricum, roşie - la fel cum şi Soarele este roşiatic atunci când răsare. Nu o să vedem efectiv eclipsa, dar o să vedem cum răsare Luna în penumbra Pământului pe 5 mai. O să fie şi stelele căzătoare - foarte uşor de văzut, pentru că o fie Lună nouă, adică nu o să ne deranjeze lumina Lunii. Perseidele - în august, Geminidele - în decembrie, Lyridele - în aprilie. Se vor vedea foarte bine anul acesta. Şi mai era o eclipsă de Soare vizibilă în America de Nord şi de Sud.

O vor vedea zeci, sute de milioane de oameni, dar nu se va vedea de la noi din ţară', a precizat Adrian Şonka.

Cometa ZDF

La sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lui februarie va putea fi văzută şi cometa ZTF. Încă nu se ştie sigur dacă aceasta va putea fi urmărită cu ochiul liber, dar se va vedea foarte uşor prin binoclu.

'Avem la începutul anului o cometă care ar putea să se vadă cu ochiul liber. Strălucirea ei calculată ne arată că o să se vadă cu ochiul liber la începutul lunii februarie. (...) Dacă se va vedea cu ochiul liber, nu ştim - dar se va vedea sigur prin binoclu, foarte uşor.

O să treacă pe lângă o stea foarte strălucitoare care se vede la ora 23,00 deasupra capului. O să treacă pe lângă Marte, pe lângă Aldebaran. Are un traseu foarte frumos pe cer. E o cometă care a ajuns pentru prima oară lângă Soare, va pleca şi nu se va mai întoarce niciodată.

Ea o să se vadă bine la începutul lunii februarie, în primele zece zile', a mai precizat coordonatorul Observatorului Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu'.

Sursa: AGERPRES (Autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Aritmia cardiacă: mit și realitate

E adevărat că, odată cu înaintarea în vârstă, crește și riscul de aritmie?...


Top citite
freepik.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie trebuie să-și vadă lungul nasului!

Sursa: pixabay.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie ar trebui să îndrăznească mai mult!

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să se abțină de la cheltuieli!

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie nu primește apreciere și validare din partea celorlalți

pixel