Coifurile cu coarne spectaculoase, din bronz, cu coarnele curbate, asemănătoare celor de taur, ne-ar putea face să credem că, în urmă cu mai bine de 1.500 de ani, vikingii au purtat coarne de taur pe coifuri, deși nu există dovezi că ar fi fost într-adevăr așa. 

Mai degrabă, coifurile cu coarne au fost probabil embleme ale puterii pentru liderii din Scandinavia din epoca bronzului.

Aceste două coifuri au fost descoperite în 1942 de către un muncitor care tăia turbă pentru combustibil; coifurile au „ochi” și „ciocuri” și au fost găsite într-o mlaștină din apropierea orașului Viksø (scris și Veksø) din estul Danemarcei, la câțiva kilometri nord-vest de Copenhaga.

Designul coifurilor le-a sugerat unor arheologi faptul că artefactele își au originea în epoca nordică a bronzului (aproximativ de la 1750 î.e.n. până la 500 î.e.n.), dar până de curând nu fusese determinată o dată precisă.

„Timp de mulți ani, oamenii au asociat coifurile Viksø cu vikingii. Dar, de fapt, este o prostie”

Cercetătorii care au realizat noul studiu au folosit metode de datare cu radiocarbon pentru a data un dop de gudron de mesteacăn de pe un corn.

„Timp de mulți ani în cultura populară, oamenii au asociat coifurile Viksø cu vikingii. Dar, de fapt, este o prostie. Tema cu coarne este din epoca bronzului și poate fi urmărită până în Orientul Apropiat antic”, a spus Helle Vandkilde, arheolog la Universitatea Aarhus din Danemarca.

Noua cercetare a lui Vandkilde și a colegilor săi confirmă faptul că coifurile cu coarne au fost depuse în mlaștină în jurul anului 900 î.Hr., cu aproape 3.000 de ani în urmă și cu multe secole înainte ca vikingii sau nordicii să domine regiunea.

Acest lucru plasează coifurile spre sfârșitul epocii nordice a bronzului, o perioadă în care arheologii cred că comerțul regulat cu metale și alte obiecte devenise comun în toată Europa, iar ideile străine influențau culturile indigene, au scris cercetătorii în Praehistorische Zeitschrift.

Ce poveste au coifurile cu coarne?

În 1942, un bărbat care tăia turbă pentru combustibil a găsit bucăți rupte de coifuri, potrivit Ministerului Danez al Culturii.

Atunci când fragmentele noroioase de coif au fost descoperite pentru prima dată, bărbatul care le-a găsit a crezut că sunt bucăți de deșeuri îngropate, așa că le-a pus deoparte. Mai târziu, un supraveghetor a observat fragmentele și le-a depozitat într-o magazie pentru examinare ulterioară.

Examinările ulterioare efectuate de arheologii de la Muzeul Național al Danemarcei au arătat că fragmentele „deșeurilor îngropate” erau de fapt părți din două coifuri de bronz decorate cu coarne curbate. La excavarea gropii de turbă, cercetătorii au găsit și rămășițele unei plăci de lemn pe care părea să fi stat unul dintre coifuri, ceea ce sugerează că au fost depuse în mod deliberat în mlaștină.

Dar metalul nu poate fi datat în mod fiabil, iar cercetările ulterioare au sugerat că placa de lemn ar fi putut fi plasată în mlaștină mai devreme decât coifurile. Abia în 2019, o colegă a lui Vandkilde a observat gudronul de mesteacăn pe unul dintre coarne, atunci când se pregătea să facă noi fotografii ale coifurilor de la Muzeul Național al Danemarcei.

„Știm acum că aceste coifuri au fost depuse în mlaștină”

„Ea a observat că există material organic primar în coarne și a vorbit cu un coleg de la Muzeul Național responsabil de colecție și au fost de acord să trimită o mostră pentru datare precisă”, a spus Vandkilde.

Anterior, orice informație despre coifuri se baza pe tipologia lor: stilul în care au fost realizate și orice simboluri cu care au fost decorate, scrie Live Science.

Dar noua dată se bazează pe dezintegrarea radioactivă a izotopului de carbon 14, care poate determina când a apărut materia organică. Această metodă le-a permis arheologilor să identifice perioade în care au fost create coifurile și să le teoretizeze scopul.

„Tipologia este adesea un prim pas bun, din punct de vedere cronologic, dar este foarte important atunci când putem avea date precise, așa cum putem avea folosind carbon 14. Știm acum, cu noua datare, că aceste coifuri au fost depuse în mlaștină, poate de cineva care stătea pe o platformă de lemn, în jurul anului 900 î.e.n.”, a spus Vandkilde.

Simboluri ale Soarelui

În afară de coarnele lor proeminente, coifurile Viksø sunt împodobite cu simboluri menite să arate ca ochii și ciocul unei păsări de pradă; un penaj, care s-a erodat în timp, a fost probabil înfipt în capetele coarnelor folosind gudron de mesteacăn și, de asemenea, fiecare coif ar fi avut o coamă de păr de cal.

Atât coarnele taurilor, cât și pasărea de pradă, au fost probabil simboluri ale Soarelui, deoarece o iconografie similară din acea vreme a fost găsită în alte părți ale Europei, cum ar fi pe insula mediteraneeană Sardinia și în sud-vestul Iberiei.

„Cu siguranță nu este o coincidență, trebuie să fi existat un fel de conexiune acolo”, a spus Vandkilde.

Este posibil ca simbolul venerării soarelui să fi ajuns în Scandinavia de-a lungul unei rute maritime, dinspre Mediterană și de-a lungul coastei atlantice, care a fost folosită de fenicienii navigatori pentru comerț după aproximativ 1000 î.Hr., „independent de ruta comercială transalpină”, au scris cercetătorii.

Niciun indiciu că aceste coifuri au fost folosite vreodată în război

Nu există niciun indiciu că aceste coifuri Viksø au fost folosite vreodată în război; în Scandinavia din epoca bronzului se foloseau coifuri rudimentare sau deloc.

În schimb, probabil că liderii au purtat coifurile ca simboluri ale autorității într-un moment în care regiunea devenea din ce în ce mai politizată și centralizată, a spus arheologul Helle Vandkilde.

„Există multe semne care indică acest lucru, iar noua noastră datare a coifurilor Viksø se potrivește de fapt foarte bine: această imagine a centralizării și a importanței conducerii politice. Iar acei lideri trebuie să fi folosit credințe religioase și trăsături inovatoare, precum coarnele, pentru a-și spori puterea”, a spus ea, potrivit Descoperă.