Într-o postare pe pagina de Facebook, Muzeul Țăranului Român a oferit câteva explicații privitoare la originea ielelor și la prezența lor în mitologia românească.

„Ielele, în mentalitatea tradițională românească, sunt niște spirite feminine făcătoare de rău, care se numesc Rusalii; sunt atât de periculoase, încât nu este bine să li se spună pe nume, din care cauză ele obișnuit sunt numite ele și dânsele; între relele pe care le produc celui urât de ele este și boala reumatismului, pe care românii din popor o numesc dânsele, o boală despre care cel afectat crede că se datorează ielelor și se spune că bolnavul suferă de dânsele; în popor, se mai întâlnește și imprecația „luate-ar ielele”.

Se crede că ielele posedă un buștean fermecat, care încălecat se transformă într-o căruță trasă de 12 cai de foc; lovit, același buștean se preface într-un cerb de aur, care cântă ca păsările, iar în el se ascunde eroul; locul unde se află acest buștean este „în pădurea neagră de lângă gârla de păcură care aruncă pietre și foc până la înaltul cerului”.

Poporul le numește însă, pentru a le îmbuna, cu denumiri de laudă sau de dezmierdare, precum: Milostive; Zâne; Măiestre; Doamne; Domnițe; Frumoase; Fetele câmpului; Fetele codrului; Fetele lui Șandru; Viteze; Harnice; Sfinte; Sfinte Mari; Șoimane; Șoimance. Sunt duhuri necurate, care umblă noaptea în grupuri, zburând pe deasupra satelor; în zbor, ele cântă foarte frumos și strigă pe nume locuitorii caselor peste care trec; cei care le aud trebuie să stea nemișcați și să nu zică nici un cuvânt, pentru că, dacă nu fac așa, se pomenesc „luați de iele”, adică li se betegește o mână, sau un picior, devin muți, surzi sau orbi etc. și cu greu se vor mai putea vindeca.

Ielele se prind într-o horă neînchisă la capete și joacă pe iarbă verde, iarbă care apoi arată ca și cum ar fi fost arsă, dar care ulterior răsare din nou și este de o frumusețe rară, însă pe care vitele nu o mai mănâncă.“, precizează Muzeul Țăranului Român, citând Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești (2016)

Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Sunt similare cu făpturile Samodiva din mitologia bulgărească.

Se crede că ielele apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veștmânt de zale, sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.

Numărul în care Ielele își fac apariția e de multe ori nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le fiicele lui Alexandru Macedon și numindu-le: Catarina, Zalina și Marina.

Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munți, prin păduri sau anumiți copaci ca paltinul și nucul (preferați și pentru horele lor), rareori la răspântii.