Potrivit datelor furnizate de guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Gabriel Marinov, nicio persoană nu a solicitat permis pentru recoltarea plantelor cu calităţi terapeutice.

„În Deltă, există foarte multe plante cu calităţi terapeutice foarte bine cunoscute de localnici, dar anul acesta Administraţia RBDD nu a primit nicio solicitare de la persoane fizice sau juridice pentru permise de recoltare”, a precizat pentru AGERPRES guvernatorul Rezervaţiei.

Plantă lemnoasă arbustivă, care poate atinge şase metri înălţime, cu lăstari târâtori şi ramuri divergente, de culoare brun-roşcată, are lujerii anuali acoperiţi cu numeroşi peri solzoşi cenuşiu-argintii, iar lujerii de doi ani au ramuri laterale terminate cu un spin lung şi ascuţit. Specia creşte din zona litorală până la etajul montan inferior, formează pâlcuri întinse pe prundişurile râurilor, pe nisipurile litorale, islazuri şi coaste pietroase, rupturi, stânci şi, în special, pe formaţiunile geologice bogate în sare.

„Rezistentă la secetă şi ger, specia are o mare amplitudine ecologică, acoperind chiar terenurile caracterizate printr-un grad moderat de salinitate. Este o plantă prin excelenţă iubitoare de zone însorite şi nu poate fi eliminată decât prin umbrire. Datorită capacităţii sale de a lăstări şi de a se extinde foarte mult, un singur exemplar ajunge să ocupe în patru ani circa 100 de metri pătraţi, specia este folosită la plantarea terenurilor degradate de alunecări şi eroziuni”, se arată într-o lucrare realizată de ARBDD şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD). Planta are un rol important în procesul de formare a solului în zonele în care stratul fertil a fost spălat complet de torenţi, iar uneori se cultivă şi ca arbust ornamental.

„Această specie are un rol deosebit ca plantă medicinală, fructele sale reprezentând o adevărată polivitamină naturală, conţinând vitaminele C, E, B1, B2, PP, acid folic, vitamina P, provitamina D, ulei gras. Medicamentele obţinute au efecte pozitive în ulcere gastrice, anemii, colite de fermentaţie, infecţii ale căilor urinare, reumatism, diaree, gripă, convalescenţă etc”, se menţionează în lucrarea amintită.

Frunzele sunt liniar lanceolate, adică seamănă cu nişte ace, au culoarea verde-cenuşie pe faţa superioară şi albicios-argintie pe cea inferioară, iar pe ambele feţe au peri solzoşi stelaţi. Specie unisexuat-dioică, cu plante feminine şi masculine pe indivizi separaţi, are florile mici, gălbui, care apar înaintea frunzelor, în luna aprilie. Fructele sunt ovoide sau globuloase, cu o lungime de 6-8 milimetri, de culoare verde la început şi galben-portocalie la completa lor maturitate. Ele sunt grupate în ciorchine şi pot rămâne pe ramuri chiar şi iarna. Spre deosebire de cătina albă, sora ei, cătina roşie, pare mai spectaculoasă, florile având o culoare roz deschis, dar poate atinge o înălţime de până la trei metri. „Cătina roşie este întâlnită frecvent pe terenurile nisipoase şi uşor sărăturate din apropierea râurilor. În Delta Dunării, alcătuieşte tufişuri ce ocupă suprafeţe relativ mari. Se cultivă adeseori ca plantă ornamentală şi meliferă sau pentru formarea perdelelor de protecţie ce au ca scop fixarea nisipurilor. Diferite părţi ale plantei, scoarţa rădăcinilor, coaja ramurilor, frunzele, florile şi lemnul, au anumite proprietăţi terapeutice, fiind utilizate în medicina populară”, se arată în lucrarea celor două instituţii. sursă: AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu)