Bucharest Science Festival, Ediția a XI-a: Oamenii şi Inteligenţa Artificială
Autor: Astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bucharest Science Festival debutează miercuri, cu o conferinţă dedicată industriei spaţiale din ţara noastră, în care opinia publică va afla despre una dintre cele mai importante misiuni de apărare planetară, condusă în cooperare de agenţiile spaţiale europeană (ESA) şi americană (NASA), în care companiile româneşti sunt responsabile de dezvoltarea unor componente cheie.

Tranzitul lui Pluto în Vărsător va schimba lumea până în 2044! Deocamdată, Pluto se află în Capricorn, însă din 2024 va intra definitic în Vărsător!

Vărsătorul este semnul umanității, al oamenilor, al societății. Reprezintă și invenții, inovații și tehnologie. Pluto înseamnă regenerare, iar intrarea acestei planete în semnul Vărsător va aduce efecte profunde la nivel personal și mondial. Va transforma societăți întregi. Va fi o necesitate.

Vărsătorul mai reprezintă și rețelele neuronale. Deci, cu Pluto în Vărsător, crearea unor rețele neuronale artificiale va fi în vogă. Totodată, acest tranzit poate viza cele mai ciudate meserii posibile.

Roboţi, experimente ştiinţifice spectaculoase, vizite în laboratoare, în companii şi în unităţi de pompieri, ateliere de ştiinţă vor putea fi văzute la Bucureşti, începând de miercuri, la Bucharest Science Festival, cel mai important festival din România dedicat ştiinţelor şi tehnologiei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, tema ediţiei din acest an a festivalului este 'Oamenii şi Inteligenţa Artificială'. Bucharest Science Festival debutează miercuri, cu o conferinţă dedicată industriei spaţiale din ţara noastră, în care opinia publică va afla despre una dintre cele mai importante misiuni de apărare planetară, condusă în cooperare de agenţiile spaţiale europeană (ESA) şi americană (NASA), în care companiile româneşti sunt responsabile de dezvoltarea unor componente cheie.

Salonul de Ştiinţă al Şcolilor completează tabloul celor mai interesante şi spectaculoase evenimente de anul acesta. La Salon, aflat la a VIII-a ediţie, echipe de elevi aflaţi sub coordonarea profesorilor de ştiinţe de la şcolile din Capitală vor întâmpina vizitatorii cu experimente şi demonstraţii, inclusiv cu roboţi ce vor interacţiona cu cei prezenţi. În weekend, în cadrul Bucharest Science Festival, va avea loc şi un eveniment legat de tehnologia din spatele activităţii criminalistice de poliţie, publicul de toate vârstele având posibilitatea, în cadrul evenimentului interactiv 'Tehnologie pentru forţele de ordine', să vadă şi să experimenteze direct, cum se iau amprente sau cum se simte când eşti în stare de ebrietate. De asemenea, participanţii din cadrul Bucharest Science Festival vor avea posibilitatea să descopere, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Dealul Spirii' Bucureşti-Ilfov, cum funcţionează o staţie de pompieri.

Părinţii, copiii, profesorii şi elevii vor putea vizita o tipografie din Capitală, unde vor afla amănunte despre tehnologia din spatele funcţionării acesteia, dar vor învăţa şi să acorde primul ajutor împreună cu cei de la caravana SMURD sau vor asista la experimente chimice spectaculoase în prezenţa specialiştilor de la Facultatea de Inginerie Chimică din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti. Expoziţia TechEthos din cadrul festivalului va aduce în prim plan discuţiile legate de implicaţiile etice ale utilizării inteligenţei artificiale, precum ChatGPT, ChatBots sau influenceri virtuali. Bucharest Science Festival, eveniment aflat sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, are loc anul acesta între 27 septembrie şi 1 octombrie, în mai multe locaţii din Bucureşti, participarea fiind gratuită pentru majoritatea evenimentelor. Unele evenimente necesită înregistrare prealabilă, detaliile fiind disponibile pe www.BucharestScienceFestival.ro. Programul detaliat al festivalului este disponibil pe www.BucharestScienceFestival.ro şi prin intermediul aplicaţiei de mobil FestivApp. Bucharest Science Festival este organizat de către Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) şi Planeta Ştiinţei.

Sursă: AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu)

Citește și Inteligența Artificială în viața de zi cu zi pentru toate vârstele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Care sunt ZODIILE care vor avea cele mai LUMINATE sărbători

Previziuni astrale. Săptămâna Patimilor aduce daruri...


Top citite
Sursă foto: Pexels

Vești bune Taur, Scorpion și Capricorn. Probleme pentru Gemeni și Balanță

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop de weekend pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu revelații

Freepik.com

Începe numărătoarea inversă pentru Jupiter în Taur! Care sunt recomandările pentru fiecare zodie/ascendent?

Astrolog Daniela Simulescu/foto emisiune

Horoscop pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Motiv de bucurie pentru o zodie

pixel