ANM avertizează: Valori termice oscilante şi intervale cu ploi în unele regiuni, în următoarele două săptămâni
Întreaga ţară se va afla, miercuri, sub avertizări de caniculă şi disconfort termic ridicat, temperaturile urmând să ajungă la 37 de grade.
O avertizare Cod galben de căldură a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală.
În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de grade şi local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând şi depăşind uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. Totodată, a fost emisă şi o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în sudul Crişanei şi sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Maximele se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Potrivit ANM, în zilele următoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.
Sursa: AGERPRES (AS - editor: Andreea Marinescu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Au fost date cod galben şi cod...
Sunt avertizări de caniculă şi...
ANM a transmis că ne vom...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...