Astronomii din China au calculat masa galaxiei Andromeda cu un grad mai mare de precizie
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
O nouă cercetare remarcabilă a fost făcută! Astronomii din China au calculat masa celei mai apropiate galaxii de Calea Lactee. Iată la ce concluzii au ajuns!

Utilizând datele spectrale colectate de telescopul LAMOST (Large Sky Area Multi-Object Fiber Spectroscopic Telescope), împreună cu alte cercetări şi observaţii, astronomii chinezi au reconstituit cea mai detaliată curbă de rotaţie a galaxiei Andromeda (M31) realizată vreodată, calculând că masa acestei galaxii este de aproximativ 1,14 trilioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, anunță ediţia în limba engleză a cotidianului China Daily.

Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Yunnan şi de la alte instituţii din China, a fost dezvăluit recent în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Aflată la o distanţă de aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină de Pământ, galaxia Andromeda este cea mai apropiată galaxie-spirală de mari dimensiuni în raport cu Calea Lactee, constituind un laborator astrofizic ideal pentru a studia formarea şi evoluţia galaxiilor.

'Cu toate acestea, din cauza distanţei considerabile a galaxiei faţă de Pământ, a fost dificil pentru astronomi să identifice corpurile cereşti din interiorul ei, iar lipsa de informaţii despre mişcarea acestor corpuri cereşti a făcut extrem de dificilă stabilirea cu exactitate a curbei de rotaţie a galaxiei', a declarat Chen Bingqiu, profesor la Universitatea Yunnan şi coautor corespondent al studiului, citat de Science and Technology Daily.

În cadrul acestui studiu, echipa chineză a colectat măsurători ale vitezei radiale pentru 13.679 de corpuri cereşti din galaxia Andromeda şi a determinat curba de rotaţie pe o rază de 407.600 de ani-lumină de la centrul acesteia, obţinând o acurateţe cuprinsă între 5 şi 20 de procente.

Cercetarea a arătat că această curbă de rotaţie rămâne relativ constantă la aproximativ 220 de kilometri pe secundă în interiorul discului său galactic, dar scade treptat spre exterior până la aproximativ 170 de kilometri pe secundă în haloul său exterior.

Pe baza curbei de rotaţie, cercetătorii din această echipă au construit un model de masă pentru galaxia Andromeda format din trei componente, care dezvăluie distribuţia masei galaxiei.

Conform profesorului Chen Bingqiu, studiul oferă o nouă înţelegere asupra distribuţiei de masă a galaxiei Andromeda şi, prin extensie, asupra galaxiilor spirală în general, având o importanţă semnificativă pentru înţelegerea ulterioară a structurii dinamice, formării şi evoluţiei galaxiilor-spirală.

Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu)

Iată câteva lucruri interesante despre galaxii!

  • Galaxiile vin în diverse forme și dimensiuni, precum spiralate, eliptice sau neregulate.
  • Galaxiile sunt imense! De exemplu, Calea Lactee are 100.000 de ani-lumină în diametru, în timp ce cea mai mare galaxie cunoscută, IC 1101, are 6 milioane de ani-lumină.
  • În fiecare galaxie există miliarde de stele, iar fiecare stea are propriul său sistem planetar, ceea ce înseamnă că universul este plin de miliarde și miliarde de planete.
  • Gravitația este forța care menține o galaxie intactă. Fără gravitație, stelele dintr-o galaxie ar călători liber în spațiu. De asemenea, gravitația este responsabilă pentru menținerea planetelor în orbită în jurul stelelor lor.
  • Ciocnirea a două galaxii este un eveniment de proporții enorme! Aceste coliziuni pot duce la apariția unor lucruri interesante, cum ar fi formarea de stele noi.
  • Galaxiile spiralate, asemenea Căii Lactee, au brațe care se învârt în jurul unui bulgăre central. Galaxiile eliptice au forma unei mingi de fotbal, iar galaxiile neregulate nu au o formă particulară.

Poate ți-ar plăcea și Căutau stele tinere în Calea Lactee, dar au dat peste fumătoarele bătrâne! Au apărut într-un mod complet neașteptat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Cele mai întâlnite superstiții ale jucătorilor de cazino

Dorința de a ține ghinionul la distanță îi determină pe...



Cele mai noi articole

Top citite
Sursa: pixabay.com

Jupiter retrograd. Previziuni pentru TOATE zodiile, valabile până în februarie 2025

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 7-13 octombrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 7-13 octombrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia legată de mâini și de picioare

pixel