9 mai - Ziua Europei. Ce este „Declarația Schuman”?
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
În fiecare an, la 9 mai, este marcată Ziua Europei, o zi ce sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.

Decizia privind instituirea Zilei Europei a fost luată în 1985, în cadrul Consiliului European de la Milano.

Data de 9 mai marchează ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia Schuman. În cadrul unui discurs ţinut la Paris, în 1950, ministrul de atunci al Afacerilor Externe, Robert Schuman (1948-1952), propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei, potrivit europa.eu.

Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

"Guvernul francez propune plasarea întregii producţii franco-germane de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise participării celorlalte state ale Europei.

Punerea în comun a producţiei de carbon şi de fier va asigura imediat stabilirea unor baze comune pentru dezvoltarea economică, prima etapă a Federaţiei europene, şi va schimba destinul regiunilor în care de mult timp se fabrică arme de război, ale căror victime au şi fost în mod constant.

Solidaritatea de producţie care va fi astfel creată va face ca un război între Franţa şi Germania să devină nu numai de neimaginat, dar să şi fie imposibil din punct de vedere material. Edificarea acestei puternice unităţi de producţie, deschisă tuturor statelor care vor dori să participe, va avea drept rezultat faptul că va furniza, în aceleaşi condiţii, tuturor statelor pe care le va reuni elementele fundamentale ale producţiei industriale, creând astfel fundamentele reale ale unificării lor economice.", sublinia în discursul său, Robert Schuman, potrivit www.robert-schuman.eu.

În acest context, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.

La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

De-a lungul timpului, acestui amplu proiect i s-au alăturat încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice (denumită şi piaţa internă).

La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

Astfel, ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat treptat, devenind o organizaţie care acţionează în numeroase domenii de politică, de la schimbări climatice, protecţia mediului şi sănătate, la relaţii externe, securitate, justiţie şi migraţie. Această schimbare s-a reflectat în modificarea numelui Comunităţii Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE), prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht).

Documentul reprezintă actul constitutiv al Uniunii Europene.

Sursa: AGERPRES (Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citeşte şi: Papa Francisc: Vaticanul este implicat într-o misiune de pace privind conflictul din Ucraina

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care scapă din orice bucluc financiar

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care nu trebuie să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să ceară luna de pe cer

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să înțeleagă că nu i se cuvine totul!

pixel