Iată ce se celebrează astăzi!

Ziua acadelei. Acadeaua sub formă de bastonaş, un adevărat simbol apetisant al sărbătorilor, este celebrată printr-o zi specială pe 26 decembrie (#CandyCaneDay) şi are o istorie mai veche decât am bănui. Tradiţia ei începe în secolul al XVII-lea în Germania, când acadelele au început să fie confecţionate în tradiţionalele culori roşu şi alb, sub formă de baston care reprezenta toiagul unui păstor.

Astăzi, decorează brazi de Crăciun în perioada festivă, dar pot fi făcute şi cadou. Acadeaua-bastonaş poate avea diferite arome, de la mentă - care este gustul tradiţional -, la cireşe sau ciocolată. Sunt posibile totodată diferite combinaţii de culoare, roşu şi alb fiind combinaţia clasică, dar sunt confecţionate şi variantele roşu, alb şi verde.

Potrivit folclorului german, primele astfel de acadele au fost produse în secolul al XVII-lea când directorul corului din Koln le-a comandat ca modalitate de a ţine copiii liniştiţi în timpul unui excepţional de lung Ajun al Crăciunului. Mai întâi, a solicitat ca acadelele să aibă forma pe care o cunoaştem astăzi astfel încât să poată fi o reprezentare vizuală a acadelelor pe care le-ar fi avut păstorii care ar fi venit în vizită la pruncul Isus.

Unii spun că atunci când este întoarsă invers, acadeaua devine litera J de la Jesus. Maestrul de cor a cerut ca acadelele să fie albe (reprezentând viaţa pură, lipsită de păcate a lui Isus) şi roşii (reprezentând sângele lui Isus atunci când a fost crucificat pentru păcatele omenirii).

Ziua felicitărilor de mulţumire. Ziua felicitărilor de mulţumire (#ThankYouNoteDay), marcată pe 26 decembrie, celebrează, într-o lume contemporană a mesajelor SMS şi emoticoanelor, răgazul de a le mulţumi oamenilor, printr-un mesaj scris de mână, pentru daruri, ospitalitate şi generozitate. Mesajele scrise de mână, oricât de scurte, conţin o expresie tangibilă a mulţumirii, pe care comunicarea verbală nu o poate exprima.

Tradiţia mesajelor de mulţumire a început încă de pe vremea egiptenilor şi chinezilor, care scriau pe papirus scrisori prieteneşti sau urări de noroc oamenilor dragi. La începutul anilor 1800, în Europa, a început o altă tradiţie, aceea a trimiterii de felicitări, care conţineau mesaje pentru prieteni şi familie.

În 1850, Louis Prang a emigrat din Elveţia în America, iar după ce s-a stabilit în Boston, Massachusetts, a început, în anul 1873, să producă şi să vândă felicitări în Europa şi America, ceea ce a dus la o creştere a popularităţii cărţilor poştale în lume. Ziua plângăciosului Creată în 1986 de reverendul Kevin Zaborney din Caro, Michigan, Ziua plângăciosului (#Whiner'sDay) îşi propune să încurajeze oamenii să aprecieze ceea ce au în loc de a se plânge pentru ceea ce nu au.

Cu atât mai mult a doua zi după Crăciun, când oamenii au tendinţa de a se plânge dacă nu au primit darurile pe care şi le doreau. Reverendul Zaborney era convins însă că cea mai bună modalitate de a aborda Crăciunul este de a nu fi plângăcios, ci de a te uita în jur şi de a observa, în schimb, bunătatea lumii.

De fapt, chiar şi acele familii care depun eforturi pentru a cumpăra cadouri sau a organiza o masă scumpă de sărbători trebuie să-şi reamintească în continuare cât de recunoscători sunt că sunt împreună.

Deşi se numeşte Ziua plângăciosului, această sărbătoare încurajează practica recunoştinţei, deseori contagioasă şi poate aduce fericire şi bucurie celor din jur.

Îți recomandăm și: Soborul Maicii Domnului: ce se face în a doua zi de Crăciun?

Sursa: AGERPRES (AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu)