21 mai, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Credințe și superstiții. Nu e bine să muncești azi. Rugăciune
Autor: Elena Airini
Data publicării:
Pe 21 mai creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Împăratul Constantin s-a născut în locurile în care este așezată Serbia în zilele noastre și a fost proclamat împărat în urma morții tatălui său. Înaintea unui mare conflict cu Maxențiu care dorea înlăturarea sa, Constantin a avut un vis revelator care avea să schimbe întreaga față a creștinătății. Lui i s-a arătat în vis Hristos care i-a spus să pună semnul crucii pe toate steagurile sale și așa a făcut și astfel a biruit în luptă. 

El a fost sanctificat și datorită faptului că a oprit persecuția creștinilor, proclamând apoi creștinismul ca religie de stat.  

Maica sa, Elena, este cea care a întreprins ideea de pelerinaj la locurile sfinte, descoperind pe dealul Golgotei crucea pe care fusese răstignit Iisus Hristos. Ea a zidit Biserica de la Sfântul Mormânt și a făcut ca locurile acelea să devină o destinație a căutării divinității de către mulți pelerini. 

În tradiția populară românească, Sfinții Constantin și Elena sunt considerați a fi părinții sfintei cruci. Există câteva credințe populare cu privire la ziua în care sunt serbați aceștia. Se consideră că pe 21 mai începe, de fapt, vara, iar păsările din pădure încep să își învețe acum puii să zboare. 

Interdicțiile nu aveau cum să lipsească din cadrul unei sărbători atât de importante. Se credea că cei care respectă această zi și nu lucrează vor fi apărați de rele și de dureri, în timp ce oamenii care nu vor respecta și vor munci, vor avea ogoarele arse de secetă, iar păsările le vor distruge podgoriile. În același timp, cei care nu credeau și nu țineau această zi, și-ar fi lăsat puii de găină pradă uliilor.

Rugăciune către Sfinții Împărați

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!

Surse: Antoaneta Olteanu, Calendarele Poporului român, doxologia.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

pixel