21 iulie - Ziua junk food-ului, răsfăț azi, dar de mâine revenim la o dietă sănătoasă
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare. 

Ziua junk food-ului

Alimentele nesănătoase sunt de obicei, prin definiţie, bogate în grăsimi, zaharuri, sare şi calorii, dar, de cele mai multe ori, delicioase! #JunkFoodDay este, prin urmare, ziua perfectă pentru a vă răsfăţa. De Ziua junk food-ului, marcată anual pe 21 iulie în principal în Statele Unite, puteţi mânca orice doriţi şi în orice cantitate aveţi poftă. Mâine, însă, reveniţi la o dietă sănătoasă, ne sfătuieşte site-ul Daysoftheyear.com. Şi nu trebuie să fie vorba neapărat vorba de dulciuri. Vă place bacon-ul? Mâncaţi mult bacon! Vă tentează crenvurştii cu brânză şi chili? Delectaţi-vă cu câţi doriţi. Inele de ceapă? Da, vă rog. Pizza? Savuraţi-o la micul dejun, la prânz şi la cină.

Ziua junk food-ului înseamnă pur şi simplu să vă răsfăţaţi cu mâncarea preferată.

Notă: Mâncarea nesănătoasă poate fi periculoasă pentru sănătate. La urma urmei, mamele sunt cele care ştiu ce este cel mai bine pentru noi, aşa că atunci când consumaţi junk food o faceţi pe propriul risc. Acest risc include să mâncaţi prea mult şi mama să vă atragă atenţia: 'Ţi-am spus eu!'. Aflaţi mai multe despre Ziua junk food-ului #JunkFoodDay este o zi care vă permite să vă înfruptaţi din alimentele pe care de obicei le ocoliţi.

Alimentele nesănătoase, prin definiţia lor, tind să conţină o mulţime de calorii, sare, zahăr şi grăsimi şi să ofere o mare valoare nutritivă. S-ar putea însă să credeţi că nu este, de fapt, în avantajul nimănui să existe o zi dedicată junk food-ului. Cu toate acestea, dacă urmaţi o dietă sănătoasă şi echilibrată, nu este nimic rău în a exista o zi din an în care puteţi mânca tot ce doriţi.

De fapt, acest lucru este încurajat, deoarece înseamnă că este mai probabil să mâncaţi sănătos în restul timpului, nu-i aşa? Bineînţeles, depinde de voi dacă vă decideţi sau nu să îmbrăţişaţi pe deplin Ziua junk food-ului, însă noi ştim că aşa vom face! Istoria Zilei junk-food-ului O căutare despre istoria din spatele acestei zile pline de mâncare nu a identificat nicio informaţie despre originea #JunkFoodDay. Cel mai probabil, această zi a fost creată de o persoană sau de un grup atent la dietă care dorea să mănânce junk food, fără să se simtă vinovat (ă), cel puţin o zi pe an. Dar cum rămâne cu mâncarea nesănătoasă? Când a început să intre aceasta în viaţa noastră? Ei bine, aceasta coincide cu apariţia alimentelor ambalate pe parcursul anilor 1900. Desigur, timp de zeci de ani, mesele gătite în casă au continuat să fie încă standardul. Cu toate acestea, după cel de-al Doilea Război Mondial, mâncarea nesănătoasă a început să ia cu adevărat avânt. Populaţia călătorea mai mult şi mânca mai mult în oraş, iar acest lucru a dus la apariţia lanţurilor de fast food şi a raionului de alimente congelate. Existau atât de multe alimente diferite din care oamenii puteau alege.

Abia în anii 1970, junk food-ul a început să aibă o reputaţie proastă. Acesta a fost momentul în care microbiologul Michael Jacobson a inventat de fapt expresia. Scopul său a fost de a încerca să limiteze apetitul nostru pentru alimentele bogate în conservanţi, sare şi zahăr, pe care le consumăm într-un ritm îngrijorător. De atunci, au apărut mai multe cunoştinţe şi informaţii despre junk food şi o mulţime de producători de alimente au încercat să ofere versiuni sănătoase ale junk food-ului pe care îl iubim cel mai mult! Cu toate acestea, dacă mâncaţi junk food din când în când, dar, în general, menţineţi o dietă sănătoasă, acesta nu ar trebui să vă facă niciun rău! La urma urmei, cu toţii merităm să ne răsfăţăm din când în când, nu-i aşa? Cum sărbătorim Ziua junk food-ului Sărbătoriţi această zi minunată mâncând orice bunătăţi dulci sau sărate doriţi! Coaceţi brioşe, faceţi prăjituri, puneţi la făcut nişte popcorn sau cumpăraţi câteva dintre dulciurile preferate. Invitaţi-vă prietenii acasă şi rugaţi-i să vină cu preferatele lor, faceţi un bufet de junk food şi petreceţi restul zilei uitându-vă la filme. Puteţi oricând să cumpăraţi nişte fast-food pentru distracţie. Luaţi-vă, deci o zi în care să trişaţi de la dietă şi delectaţi-vă cu un desert la cină.

Sursă: AGERPRES/(AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

pixel