20 mai: Ziua albinelor, ziua meditației care este vitală în zilele noastre şi ziua „FII MILIONAR”
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
 Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Ziua mondială a albinelor

Slovenia a propus ca Organizaţia Naţiunilor Unite să proclame ziua de 20 mai ca fiind Ziua mondială a albinelor. În 2017, după trei ani cu demersuri la nivel internaţional, statele membre ale ONU au aprobat propunerea Sloveniei în unanimitate la data de 20 decembrie.

Pe lângă faptul că joacă un rol foarte important în polenizare, asigurând astfel alimentaţia şi siguranţa alimentară, o agricultură durabilă şi biodiversitatea, albinele contribuie enorm la combaterea schimbărilor climatice şi la conservarea mediului. Protejarea albinelor şi a sectorului apicol pot ajuta la reducerea sărăciei şi a foametei pe termen lung, precum şi la menţinerea unui mediu sănătos şi la protejarea biodiversităţii. Studiile ştiinţifice au arătat că albinele au intrat pe lista speciilor pe cale de dispariţie. De aceea, avem nevoie de eforturi comune pentru a asigura protejarea albinelor şi a habitatelor acestora.

Scopul site-ului dedicat acestei zile speciale, şi anume www.worldbeeday.org, este prezentarea iniţiativei şi implementarea acesteia, aducerea în atenţie a importanţei albinelor şi a apiculturii, informarea publicului despre evenimentele importante din apicultură din toată lumea şi sărbătorirea Zilei mondiale a albinelor (#WorldBeeDay).

Ziua speciilor pe cale de dispariţie

Pământul este locuit de peste 16.000 de specii de plante, de animale, de ciuperci şi de alge care apar ca specii pe cale de dispariţie în lista roşie a UICN. Numai în SUA, aproape 700 de specii de animale şi 900 de specii de plante sunt considerate ameninţate sau pe cale de dispariţie. Omul este principalul responsabil de dispariţia şi de scăderea populaţiilor de specii din zilele noastre prin fragmentarea habitatelor, prin vânătoarea şi prin pescuitul excesiv, prin cauzarea încălzirii globale, prin introducerea speciilor invazive şi prin poluare, aşa că ţine tot de om să conştientizeze acest lucru şi să acţioneze în conservarea şi recuperarea speciilor pe cale de dispariţie. În a treia zi de vineri din luna mai se sărbătoreşte în fiecare an în Statele Unite Ziua speciilor pe cale de dispariţie (#EndangeredSpeciesDay) pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la situaţia în care se află speciile periclitate şi pentru a celebra speciile recuperate datorită conservării. Prin intermediul legii privind speciile pe cale de dispariţie din SUA, adoptată în 1973, s-a reuşit recuperarea şi protejarea mai multor specii renumite din America, printre care vulturul pleşuv, aligatorul american şi lupul cenuşiu. Multe guverne, organizaţii neguvernamentale şi eforturi ale oamenilor din întreaga lume au ajutat la protejarea patrimoniului nostru natural, însă lupta pentru a conserva biodiversitatea încă nu s-a terminat.

Ziua mondială a meditaţiei

Ziua mondială a meditaţiei, care este sărbătorită în a treia zi de vineri din luna mai, invită pe toată lumea să facă acest exerciţiu vechi de mii de ani pentru a ne limpezi gândurile ca să ne amintim că, mai presus de orice meserie, suntem oameni. Istoria Zilei mondiale a meditaţiei (#WorldMeditationDay) poate fi urmărită de-a lungul istoriei meditaţiei în sine. Meditaţia a avut un rol important în multe religii şi a fost menţionată pentru prima oară în scris în jurul anului 1500 î.Hr., în India. Această practică joacă un rol esenţial în multe religii din lume, în special în budism şi în alte religii orientale. Există şi oameni care nu o fac într-un scop spiritual sau religios, ci pur şi simplu pentru că ajută la diminuarea stresului şi la limpezirea minţii.

Meditaţia este vitală în zilele noastre, fie că suntem persoane spirituale sau nu, deoarece agitaţia stresantă la care suntem supuşi zilnic ne împiedică să avem momente de linişte. Chiar dacă grupurile religioase extremiste au fost uneori împotriva meditaţiei, efectele sale pozitive asupra minţii şi corpului, atunci când o practicăm în mod regulat, au fost dovedite ştiinţific. Meditaţia reduce anxietatea, care rămâne una dintre cele mai răspândite tulburări psihice din lume. Deşi, în unele cazuri mai severe, doctorii prescriu medicamente pentru a-şi ajuta pacienţii cu anxietate, majoritatea preferă să recomande mai întâi o metodă mai naturistă. Meditaţia este una dintre cel mai des întâlnite metode naturiste pentru tratarea simptomelor anxietăţii, pentru reducerea ritmului cardiac, pentru blocarea gândurilor negative şi pentru prevenirea episoadelor de anxietate.

Meditaţia reduce stresul. Fără îndoială, lumea în care trăim poate fi stresantă. Deşi stresul este o reacţie normală a organismului uman, nu ar trebui să ne simţim stresaţi foarte des. Stresul constant poate fi dăunător pentru organism. Exerciţiile de respiraţie din timpul meditaţiei calmează mintea şi permit organismului să se vindece în urma perioadelor îndelungate de stres, reducând astfel tensiunea şi nivelul de stres. Meditaţia reduce distragerile. Creierul uman este nevoit să reţină mai multe informaţii ca niciodată, iar apariţia internetului şi a telefoanelor tip smartphone nu a făcut nimic decât să accentueze problemele de concentrare ale oamenilor. Meditaţia şi exersarea atenţiei ne încurajează să trăim mai mult în prezent şi să eliminăm distragerile, ajutându-ne să ne concentrăm atunci când este nevoie şi să ne îmbunătăţim productivitatea în general. Una din cele mai bune părţi ale meditaţiei este faptul că oricine o poate face oriunde. Fie că suntem aşezaţi pe un scaun, în picioare, în pat sau în cadă, tot ce trebuie să facem este să închidem ochii, să respirăm adânc şi să ne eliberăm mintea de gânduri.

Ziua „fii milionar”

Toată lumea îşi doreşte libertatea şi liniştea pe care le-ar aduce câteva milioane de lei din contul bancar, însă puţini oameni sunt atât de norocoşi. Dacă ne bazăm pe puterile noastre de a face schimbări şi de a ne atinge obiectivele, alături de puţin timp şi efort din partea noastră, ne putem uşura drumul către bogăţie. Adevărul este că oricine poate deveni un milionar cu puţină disciplină financiară, nişte investiţii şi eventual foarte mult noroc. Ziua 'fii milionar' (#BeaMillionaireDay) nu ne încurajează doar să ne îmbogăţim peste noapte, ci şi să ne purtăm şi să gândim precum cei care au devenit deja milionari. Această zi specială ne mai îndeamnă şi să avem grijă de noi cum am avea de o comoară, deoarece grija de sine este o parte importantă în a duce o viaţă bună.

Au existat oameni incredibil de bogaţi încă de la conceperea banilor, însă primul milionar a apărut abia prin secolul al XVII-lea. Economistul John Law a înfiinţat firma Mississippi şi, datorită succesului acesteia, a devenit primul om care putea fi considerat 'milionar'. Acesta deţinea o avere în valoare de peste un milion de franci francezi, fiind prima persoană care a realizat acest lucru. Însă, în 1916, a fost nevoie de un nou cuvânt pentru a-l descrie pe John Rockefeller când averea acestuia trecuse de pragul de un miliard de dolari. Cine doreşte să se îmbogăţească trebuie să îşi înceapă drumul cu o abordare mai realistă. Putem începe prin a ne analiza cheltuielile obişnuite. Cheltuim mai mult decât ar trebui? Putem să cheltuim mai puţin şi să mai şi economisim? Cu toţii vrem să ne bucurăm de prezent, însă este nevoie să mai facem şi economii pentru zilele mai negre sau pentru viitor. Acum este momentul să ne revizuim conturile de economii şi investiţiile, iar apoi să ne gândim la cum putem îmbunătăţi situaţia. Am putea să alegem o anumită sumă care să intre lunar în contul de economii, direct din salariu - până la urmă, nu avem cum să îi ducem lipsa dacă nici n-am avut-o, nu-i aşa? Trebuie să ne purtăm ca oricare milionar: să începem să ne calculăm bugetul lunar şi să ne controlăm cheltuielile. Oamenii bogaţi tind să îşi gestioneze mai bine banii, aşa că nu ar strica să ne începem să ne purtăm ca ei şi să ne schimbăm situaţia financiară.

Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Dragoş Vasîlca, editor: Mariana Ionescu)

Ai citit și despre efectele eclipsei de săptămâna aceasta? Ce urmează odată cu Luna Nouă în Gemeni? 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Prognoza meteo în următoarea lună. Cum va fi vremea?

Vor fi sau nu temperaturi apropiate de normalul...

Se încălzește vremea. Vor fi din nou 19 grade Celsius 

Vremea se anunță tot mai caldă în săptămâna viitoare,...

Chinezii au descoperit că pe Marte a existat un imens ocean 

Apar noi dovezi că Marte a fost în urmă cu multe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel