16 ianuarie: Blue Monday. De ce este astăzi cea mai tristă zi din an? Legătura cu Mercur retrograd
Autor: Astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Blue Monday, tradus prin "Lunea tristă", este dat zilei de luni din a treia săptămână a lui ianuarie. Cum a apărut acest concept și ce spun experții?

Cea mai tristă zi din an = Blue Monday

Iată că, în 2023, Lunea Albastră/Lunea tristă pică într-o perioadă în care Mercur este retrograd. Acesta își va relua mersul direct pe 18 ianuarie, dar își va continua efectele până pe 11 februarie. Cine este Mercur? Planeta comunicării și a mentalului. Dar Capricornul? Semnul organizării, al seriozității, al tristeții și al timpului. Așa că avem motive în plus să nu ne simțim bine în pielea noastră în această zi. 

Când a apărut acest concept?

Blue Monday a apărut pentru prima dată în anul 2005, într-un comunicat de presă al companiei de turism britanice, Sky Travel, în cadrul unei acțiuni de PR.

Psihologul Cliff Arnall a declarat că a treia zi de luni din luna ianuarie este și cea mai sumbră din an. Acesta a luat în considerare mai mulți factori, inclusiv vremea, nivelul de motivație mai scăzut sau perioada de după sărbători.

Teoria psihologului a lansat o varietate de dezbateri. Deși poate avea sens în teorie, unii experți o consideră, în realitate, o pseudoștiință. 

Mai mult, unul dintre colegii universitari ai psihologului, dr. Dean Burnett, a afirmat: "Nu există depresie de 24 de ore". Există o afecţiune cunoscută sub numele de tulburare afectivă sezonieră (Seasonal Affective Disorder , SAD), care este o formă de depresie ce se poate manifesta în anumite anotimpuri.

Însă, potrivit lui Burnett, afecţiunea nu durează doar o zi. Simptomele SAD pot include iritabilitate, dispoziţie scăzută persistentă şi sentimente de inutilitate.

De atunci, psihologul Cliff Arnall şi-a cerut scuze dacă a indus în eroare pe cineva cu privire la a treia zi de luni a lunii ianuarie şi la capacitatea ei depresivă, reînnoind o campanie care pune accentul pe mesajul esenţial al menţinerii unei bune sănătăţi mintale şi al luării măsurilor necesare pentru a asigura acest lucru.

Nu a fost nevoie de mult timp pentru ca ideea de Blue Monday să fie îmbrăţişată de companii care o folosesc pentru a vinde produse care pot îmbunătăţi o perspectivă sumbră, perpetuând în cele din urmă utilizarea termenului Blue Monday (#BlueMonday).

În orice caz, acest concept a fost preluat şi în restul lumii, inclusiv în România, unde are un site dedicat - https://bluemonday.ro/ 

Astăzi, este și Ziua renunţării la rezoluţiile de Anul Nou

Istoria acestei zile este la fel de veche ca rezoluţiile de Anul Nou.

În lumina ameţitoare şi plină de speranţă a zorilor noului an, cu toţii credem că anul următor va fi diferit, că nu ne vom întoarce la vechile obiceiuri şi că nu vom lăsa lucrurile să continue aşa cum sunt. Dar, de cele mai multe ori, acestea sunt nişte eşecuri.

Ziua renunţării la rezoluţiile de Anul Nou (#DitchNewYear'sResolutionsDay) este momentul în care trebuie să recunoaştem că ceea ce ne-am propus de Revelion a fost nerezonabil şi nerealist, iar acest moment a fost calculat fix la două săptămâni de la începerea noului an!

Expresia preferată a lui Mercur retrograd? Trecutul se actualizează. Iată că aspectele finalului de an nu sunt bune pentru planuri, obiective, dorințe, rezoluții noi nici din punct de vedere astrologic. Această retrogradare va crea multiple situații frustrante din care vom învăța cea mai prețioasă lecție: a răbdării. 

Conform daysoftheyear.com, este important să realizăm că unele dintre rezoluţiile de Anul Nou pot fi limitative sau deprimante.

De aceea, cea mai bună modalitate de a sărbători această zi este de a ne reevalua viaţa în ansamblu şi a începe să găsim motive reale şi semnificative pentru a ne schimba, şi nu doar pentru că a început un nou an.

Vezi și: De ce ne este frică să recunoaștem că suferim de depresie și tulburări psihice? Expertul explică

Sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel