Interviu cu Liliana, cel mai mare fan Astrosens: „Iubesc Astrosens și mă înclin cu recunoștință!”
Astrologul Daniela Simulescu sărbătorește alături de noi „schimbarea la față” a astrologiei din România.
Pe 15 august 2021, a fost lansat proiectul Astrosens.ro. „A trecut un an, timp în care s-au întâmplat foarte multe lucruri”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens.
Odată cu lansarea proiectului, numeroase mituri legate de astrologie au fost dărâmate. „Astrologii nu ghicesc, așa cum cred mulți români, ci oferă noi instrumente de cunoaștere, studiate pe parcursul a mii de ani”, a explicat Daniela Simulescu. La ceas aniversar, Daniela Simulescu a oferit un interviu în exclusivitate pentru DCNews. Vă invităm să-l citiți în rândurile ce urmează:
Se împlinește un an de când Astrosens și-a început călătoria. În majoritatea zonelor, „tăierea moțului” se petrece la prima aniversare a copilului. Suntem la un moment aniversar, așa că hai să aflăm ce alege Astrosens de pe tavă: stilou, îndrăzneală, Lună Plină, marele benefic, Lilith, conjuncție, Mercur retrograd, Lună Nouă, critic Facebook, foarfecă.
Daniela Simulescu: În primul rând, îndrăzneala. Pentru că este una dintre calitățile principale ale proiectului. Pentru că este una dintre însușirile care m-au ajutat de-a lungul timpului să îmi continui pasiunea, astrologia, în ciuda preconcepțiilor greșite. Și pentru ceea ce va și urma.
În al doilea rând, Lilith. Deși mulți se feresc de acest punct, chiar și unii colegi de breaslă, eu extrag partea bună. Lilith aduce detașare, inovație, nonconformism, nesupunere, dar și reușită.
Și nu în ultimul rând, stiloul. Acesta a fost ales de colega mea, Elena, ea fiind o maestră a scrisului. Vă puteți seama de asta din articolele de pe site.
Care au fost cele mai mari provocări, dar și cele mai importante lecţii de până acum?
Daniela Simulescu: Cea mai mare provocare a fost, este și va fi în continuare schimbarea percepției despre astrologie. Înainte de 1990, acest domeniu a fost interzis, iar pe urmă a fost promovat într-un mod greșit. Da, astrologia, are și partea previzională, dar nu trebuie privită deloc ca o ghiceală, o vrăjitoreală. În plus, astrologia nu înseamnă douăsprezece zodii și atât.
Lecția cea mai importantă a fost aceea de a reuși să îmbinăm jurnalismul de calitate cu astrologia. Să scriem articole cu o bază serioasă, dar care să fie și plăcute de către cititori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Dacă te întrebi ce înseamnă cu...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...