Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
Cine este zodia vizată de astre în acest an? Chiar dacă nu se regăsește printre favoriții astrelor în 2023, sunt luni din care va avea ce să învețe. Din fericire, va exista putere de muncă, dar și energie.
Vorbim despre Săgetător și cei cu ascendent în Săgetător!
Ei bine, planurile sau intențiile pe care le-ai avut anul trecut se pot pune pe roate în acest an. Aceste schimbări pot avea loc până pe data de 16 mai, fiindcă Jupiter, guvernatorul semnului tău, se va întoarce în Casa a cincea. Așa că poți să observi tranzite de veselie, de bucurie, de dragoste și de poftă de viață. Indiferent de domeniul la care ne referim.
Marte și-a încheiat retrogradarea în Casa a șaptea pe 12 ianuarie, dar nu uita că efectele vor rămâne până pe 25 martie. Dar anul a debutat cu o perioadă care îți vine în ajutor și îți oferă un curaj mare să faci lucruri noi, la care nu te-ai fi gândit niciodată.
Este o perioadă potrivită și pentru căutarea unui loc de muncă mai bun sau pentru începerea unei forme noi de educație. În aceste prime luni ale anului, merită să fii îndrăzneț.
Poți să fii mai impulsiv până la finalul acestei luni, mai ales în ceea ce privește viața personală. De ce? Fiindcă influențele lui Marte retrograd pot să provoace și dispute. Te fac să iei decizii. Când Jupiter este în Casa a cincea, reprezintă o perioadă potrivită să faci investiții, în special dacă primești moșteniri sau anumite venituri din familie.
Saturn a intrat pe 7 martie în Casa a 4-a. Și vine cu primele lecții serioase, mai ales că viața nu ți se mai pare atât de frumoasă. În această casă, Saturn vine cu provocări noi. Vrea să te facă să vezi care îți sunt bazele interioare. Dacă tocmai te-ai mutat într-o locuință nouă, poate vei fi forțat să faci niște modificări și vei fi obosit.
Totodată, în cazul în care ai făcut un copil, s-ar putea să apară tot soiul de discuții în relația cu rudele sau cu membrii familiei. Ce vrea Saturn să faci? Să înveți să ai priorități, să echilibrezi relațiile. Familia în care te-ai născut este importantă, dar nu lăsa aceste discuții să îți influențeze bunul mers al actualei familii create.
Poți să stai mai mult pe acasă din această lună, să te mai maturizezi, să nu mai judeci atât de aspru. Pot apărea și câteva evenimente mai neplăcute la locul de muncă, unde te poți simți cam neglijat. În special că poți fi încărcat negativ și de acasă.
Situația se poate schimba mai ales după 16 mai, când Jupiter îți dă sprijin să combini mai eficient munca de acasă cu cea de la serviciu. Dar se poate și ca Jupiter în Casa a șasea să te îndemne să te axezi mai mult pe muncă, să fugi de neputințele de acasă.
Pluto o să iasă din Casa a doua între 23 martie și 11 iunie și intră în Casa a treia. Fiindcă părăsește Casa banilor, Pluto te lasă să te gândești la ce se întâmplă cu finanțele tale. Ai putea să gestionezi banii diferit și să găsești noi soluții pe plan economic.
Trebuie să ne amintim și de retrogradarea lui Venus, care va avea loc între 23 iulie și 4 septembrie. În acest caz, să spunem că întâlnești o persoană și decizi să începi o relație la distanță. Ar fi bine să nu iei decizii definitive, mai ales că poți avea așteptări mai mari decât trebuie. Vara este făcută să te distrezi și să te bucuri de călătorii.
Îți recomandăm și: Culori NOROCOASE în Feng Shui. Ce nuanțe poți alege în Anul Iepurelui, în funcție de semnul zodiacal?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...