Zodia care își va cere drepturile și va primi respectul cuvenit în 2023
Autor: Daniela Simulescu
Data actualizării:
Data publicării:
Previziuni. Află care nativi vor avea de partea lor pe Venus, Marte, Lilith și Jupiter!

Pe 20 mai, Marte a intrat în Leu. Pe 5 iunie, Venus va poposi în același semn. Tot acolo este și Lilith în tranzit. Nativii născuți în această zodie își vor cere drepturile. Vor dori atenție, respect, validare și disponibilitatea celorlalți. Și dacă nu le vor primi, bineînțeles că se vor comporta precum regele junglei. Vor rage precum el. 

Să nu uităm că Jupiter; Marele Benefic, le tranzitează Casa carierei, așa că nimic nu le stă stă în cale. 

Marte vine cu mult tupeu! Dar și cu îndrăzneală, cu furie, cu încredere, cu acțiune și cu foarte multă motivație. 

Acest tranzit îi ajută atât pe cei salariați, cât și pe cei care au propriile proiecte. Îi va acompania o dorință de creștere permanentă, de expansiune. Sunt șanse mari să își găsească un nou loc de muncă, mult mai bine plătit. De altfel, siguranța financiară va fi destul de importantă. 

Vor avea dorința foarte mare de a conduce. Iar acest ultim aspect poate fi privit atât ca pe o resursă, cât și ca pe o vulnerabilitate. Își doresc să fie șefi, să ia propriile decizii, fie că sunt sau nu cele potrivite.

Își vor manifesta atenția de a fi puși pe un piedestal. Și își vor pierde ușor răbdarea dacă nu se întâmplă lucrurile când și cum vor.

Pot avansa, de asemenea, la job sau pot primi un rol mai bun. Dar este foarte important să nu uite de gratitudine. Orice recunoștință manifestată în perioada următoare, dar și răbdarea, le va face foarte bine.

De asemenea, Marte în Leu oferă și pasiune, alături de senzualitate. Se vor comporta de parcă le-au murit lăudătorii!

Venus va veni cu dorința de a ieși la petreceri. Datorită vouă, vom fi martorii unei explozii de energie, dorință, înflăcărare. Venus în Leu ne face pe toți, nu doar pe voi, să ieșim în lume și pur și simplu să strălucim. 

Dar astrele vor ca acești nativi să nu uite ceva. Principalele îndemuri sunt următoarele: Nu uita că tu știi cine ești și ce poți. Dacă aceste situații nu se întâmplă așa cum ai visat, asta nu înseamnă că oamenii nu știu cine ești și nu te apreciază, doar că nu este timpul potrivit și nici momentul. Nu uita cât de importantă este bucuria de a trăi, de a fi aici și acum.

Află ce aduce Sezonul Gemenilor pentru fiecare zodie/ascendent până pe 21 iunie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Cele PATRU zodii afectate de Luna Plină din Scorpion

Astrele ne-au pregătit numeroase surprize în această...


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii afectate de Luna Plină din Scorpion

Astrele ne-au pregătit numeroase surprize în această...


Top citite
freepik.com

Întâlnirea cosmică dintre Jupiter și Uranus de pe 21 aprilie. Previziuni și sfaturi pentru TOATE zodiile

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Luna Plină din Scorpion

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 22-28 aprilie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru fiecare zodie/ascendent

freepik.com

Calendar astrologic 22-28 aprilie: Lună Plină în Scorpion și Mercur direct

pixel