William Shatner, celebrul căpitan Kirk din "Star Trek", va călători în spaţiu
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Compania americană Blue Origin a confirmat luni că William Shatner, actorul care a interpretat rolul căpitanului Kirk în serialul TV ''Star Trek'', se va afla la bordul următoarei sale misiuni spaţiale programate pentru 12 octombrie, informează AFP.

Am auzit despre spaţiu de mult timp, profit de ocazie pentru a-l vedea cu ochii mei", a declarat William Shatner, citat în comunicatul Blue Origin.

Compania a precizat că un vicepreşedinte al companiei, Audrey Powers, va lua parte de asemenea la această misiune.

În urmă cu o săptămână, compania americană Blue Origin a anunţat că următorul său zbor în spaţiu va avea loc pe 12 octombrie în cadrul unei misiuni care va transporta pe orbita Pământului un echipaj de turişti spaţiali printre care s-ar putea să se afle şi actorul William Shatner.

La 90 de ani, renumitul actor canadian va deveni astfel cea mai vârstnică persoană din lume care ajunge în spaţiu.

Zborul va avea loc la mai puţin de trei luni după misiunea în timpul căreia compania americană a transportat primii săi patru pasageri pe orbită, inclusiv pe fondatorul său, miliardarul Jeff Bezos.

La bordul capsulei New Shepard se vor afla de asemenea pe 12 octombrie Chris Boshuizen, un fost inginer de la NASA şi cofondator al Planet Labs, o companie privată americană care fotografiază în fiecare zi Pământul şi Glen de Vries, cofondator al companiei Medidata Solutions, specializată în software-uri de monitorizare a studiilor clinice pentru industria farmaceutică.

Lansarea va avea loc în vestul statului american Texas la ora locală 08:30 (13:30 GMT).

Călătoria orbitală propusă de Blue Origin este o experienţă de câteva minute deasupra Liniei Karman, care marchează, la altitudinea de 100 de kilometri, graniţa dintre atmosfera Pământului şi spaţiu, conform unei convenţii internaţionale. Pasagerii pot atunci să se desprindă din scaunele lor şi să plutească pentru câteva momente în condiţii de imponderabilitate.

Racheta americană New Shepard, complet automatizată, este concepută pentru a decola pe verticală, iar capsula ei spaţială se desprinde în timpul zborului, înainte de a reveni pe Terra în urma unei coborâri controlate, care este frânată cu ajutorul a trei paraşute şi a unui motor cu propulsie inversată.

O altă companie din domeniul turismului spaţial, Virgin Galactic, propune o experienţă similară, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop săptămâna 25 noiembrie-1 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Pluto și transformarea vieții! Cum influențează fiecare casă astrologică?

pixel