Vibrația 6 a anului 2022 și vectorul 3-6-9 al subconștientului. Legătura cu Nodul Sud în Scorpion. „Accentuează instinctul de supraviețuire”
Autor: , Astrosens Team | Dată: 05 aug 2022, 10:56
În cadrul interviurilor Astrosens, astrologul Daniela Simulescu a discutat cu numerologul Alexandru T. Zărnoianu despre vibrația anului 2022, un extrem de intens. Multe dintre previziunile expuse atunci s-au împlinit, sau le putem vedea împlinindu-se în fața ochilor noștri. Teama, instinctul de supraviețuire, întâlnirea noastră cu traumele emoționale. Toate se leagă și de astrologie și nu oricum, ci cu amprenta grea a Nodului Sud în Scorpion.

Alexandru T. Zărnoianu este numerolog, terapeut si formator. Membru al Asociației Numerologilor din România. El a studiat foarte multe domenii din sfera spiritualității (infoenergetică, practici budiste, Bowen), dar merită menționat și faptul că este pasionat de cafeaua de specialitate și că este priceput la design grafic. Un nativ Berbec, cu marcaj de Pești în astrograma natală, ne-a vorbit, așadar, despre numerologia acestui an, interviul integral aici. 

„Vibrația 6 a anului vine să pună benzină pe foc fricii care deja există. Accentuează instinctul de supraviețuire, agresivitatea și coboară (sau menține) omul în vectorul 3-6-9, al subconștientului. Ne pune față în față cu latura noastră animalică, cu toate traumele noastre emoționale, mentale, cu aspectele de umbră pe care de multe ori le ignorăm, îngropăm și chiar refuzăm să le acceptăm. 6 vine să testeze și să pună la încercare relațiile cu membrii de familie, cu persoanele apropiate. Poate accentua frustrările sexuale și manifestările în această direcție”, spunea Alexandru T. Zărnoianu.

Toate acestea nu doar că se potrivesc cu ceea ce vedem în jurul nostru, dar le putem lega și de felul în care se manifestă Nodul Sud în Scorpion. Copiii care se nasc acum nu au cum să moştenească altceva decât frica în care am stat noi în ultimii doi ani. Şi nu doar asta vor moşteni. Probabil şi în familiile lor sunt anumite poveşti. Toată lumea care are Nodul Sud în Scorpion are o poveste de pierderi, de luat de la capăt. Poate cineva din familie nu şi-a calculat bine riscurile şi a greşit foarte mult, spunea astrologul Daniela Simulescu. Cu Nodul Sud în Scorpion, vrem să obţinem prin ceilalţi tot felul de foloase. Energia Scorpionului vorbeşte despre banii la comun, banii partenerului şi vom încerca prin celălalt să obţinem o casă, anumite venituri, o stabilitate financiară. Nodul Sud în Scorpion ne învaţă în același timp că trebuie să fim independenţi. Nodul Sud în Scorpion este unul dintre cele mai sensibile noduri. Eşti mereu în luptă pentru supravieţuire, eşti mereu suspicios şi eşti pregătit să manipulezi. Vrei să ai control asupra celorlalţi pentru că cineva din spatele tău ţi-a transmis că nu poţi să ai încredere în oameni şi trebuie să îi foloseşti. 

Când analizăm semnificațiile numerologice, luăm în considerare esența cifrelor care, desigur, mai apoi pot fi contextualizate în funcție de sistemul în care se află. Pentru analiza numerologică a anului 2022, sistemul despre care vorbesc suntem chiar noi. Atât lumea cât și fiecare individ ce o compune, deoarece orice sistem este format din subsisteme, iar toate se influențiază reciproc. O singură celulă bolnavă afectează întregul organ. Cu toții suntem conștienți (mai mult sau mai puțin) de situațiile cu care ne confruntăm în acest moment la nivel global. Aceste situații, fie că vrem sau nu să acceptăm, reprezintă rezultatul alegerilor noastre individuale și colective la diferiți factori și stimuli ce au apărut.

Anul care vine aduce împreună cu el și influența cifrelor feminine. A tuturor cifrelor feminine, a lui 2, 4, 6 și 8, care vor expune întreaga scenă și vor da tonul evenimentelor. Este un dans pe care l-am început de ceva ani încoace, atunci când am trecut în 2000, de la un mileniu al individualității, al energiei masculine, al forței mentale, la un mileniu care vorbește despre colaborare, parteneriat și emoție.

Atenție însă și la dorința noastră de control, la manipulare, la abuzurile de putere pe care le exercităm indivitual. În special pentru persoanele aflate sub vibrația lui 8 sau 4 (indiferent unde o găsim, în anul personal, vibrație interioară etc.) este recomandat să adopte o atitudine corectă în 2022. Ilegalitățile, abuzurile de putere și folosirea în scopuri egoiste a puterii (în orice formă) poate avea consecințe mult mai severe în această perioadă.

Anul 2022 accentuează mult ceea ce deja există în noi și în lume. Este de responsabilitatea noastră, a fiecăruia, să gestionăm toate aceste aspecte care, în principal, vin din înăuntrul nostru.

În popor avem vorba aceea, „Cum îți așterni, așa dormi.”. Niciun an și nicio epocă nu vine să ne condiționeze cu o singură direcție. Ne oferă doar instrumente. Instrumente pe care noi le folosim pentru a creea. Ce creăm? Viitorul și realitatea în care trăim. 2 poate fi atât parteneriat cât și dualitate, 4 poate fi atât stabilitate cât și îngrădire, 6 poate fi atât vindecare, armonie, cât și agresivitate, frică, 8 poate fi atât nobilitate cât și corupție.

Este timpul să ne asumăm responsabilitatea, să acționăm în direcția în care ne dorim să ne îndreptăm și să conștientizăm că nu mai este vorba doar de „mine”, ci și de „noi”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Ce planetă îți guvernează zodia și ce impact are asupra ta

Planetele au un rol important şi vin cu o energie...


Cele mai noi articole

Top citite
sursă foto: Pixabay.com

HOROSCOP 2023, astrologul Daniela Simulescu aduce previziunile pentru ANUL VIITOR!

(sursa foto: Pixabay)

Horoscop 2023 Leu

sursă foto: Pixabay.com

Horoscop 2023 Rac

(sursa foto: Pixabay)

Horoscop 2023 Pești