Viața e prea scurtă pentru a te stresa în continuare cu aceste ZECE lucruri
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Ajungem să facem tot felul de lucruri care ne mănâncă timpul și nu ne dăm seama că am fi putut, de fapt, să fim fericiți. Ne facem griji pentru lucruri mărunte pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le putem schimba. 

Zece lucruri pe care ar trebui să nu le mai faci, să nu te mai stresezi din cauza lor. Viața este mult prea scurtă ca să te agiți cu ele și oricum nu rezolvi nimic făcând asta.

1. Trecutul

Dacă stai mereu să îți amintești lucruri care s-au întâmplat acum mult timp nu ești deloc productiv. Nu te ajută la nimic să faci asta, ci din contră, te face depresiv. Lucrurile care sunt în trecut trebuie să rămână în trecut. Avem pe 13 iulie o Lună Plină în semnul Capricornului care vorbește exact despre asta: ce a murit și a fost îngropat, dacă iese la suprafață trebuie îngropat din nou de-a binelea și lăsat acolo. Click aici pentru detalii. 

2. Viitorul

Este în regulă să te gândești la un viitor mai bun și să ți-l construiești pas cu pas, dar fă asta în timp ce trăiești în prezent. Dacă vrei să îți deschizi o afacere, de exemplu, este o pierdere totală de timp să te gândești mereu la lucrurile cu care ai putea să dai greș, desigur că ele sunt multe, dar în felul acesta nu faci decât să te stresezi cu ceva ce are toate șansele să nu se întâmple niciodată!

3. Haterii, oamenii care nu te plac

Eh, să fim serioși, nimeni nu are cum să fie plăcut de toată lumea. Nu ai cum să fii pe gustul tuturor. Dacă vedetele s-ar fi concentrat pe hateri și nu pe fanii lor, nu ar mai fi fost vedete vreodată. Ignoră-i pe cei care nu te plac, e treaba lor cu ce vor să își iroasească energia. Tu ai lucruri mai bune de făcut decât să te gândești la ei. 

4. Faptul că îmbătrânești

Este un act perfect normal să îmbătrânești pe această planetă, este mersul bun al lucrurilor și chiar dacă ți-e dor de copilărie uneori, sigur ai vrea să te întorci acolo? Sigur ai prefera perioade restrictive în care nu știai atât de multe lucruri ca acum? Fii precum vinul, bucură-te de fiecare an în plus și simte cu aroma ta devine mai profundă cu fiecare experiență savurată!

5. Opiniile celorlalți

E ok să ții cont de opiniile celor din jurul tău, dar până la un punct. Până la urmă este vorba despre viața ta și ar trebui să o trăiești așa cum dorești tu, nu făcându-ți întruna griji pentru ce au ceilalți de spus. 

6. Ce fac ceilalți

Dacă ceilalți au nevoie de sprijinul tău și ți-l cer, iar tu îți dorești să îi ajuți, atunci este ideal. Însă dacă nimeni nu îți cere nimic, iar tu stai și te uiți mereu peste gard la capra vecinului, nu crezi că pierzi foarte mult timp? Nu ar fi cel mai bine să îți vezi de treaba ta? Lasă-i pe competitorii tăi să facă ce doresc, e destul loc sub soare să ne exprimăm cu toții creativitatea așa cum dorim. 

7. Imaginea ta

Habar nu ai cine ești pentru că te ascunzi. Îți este rușine să ieși nemachiat, te încalți cu pantofi cu toc deși tânjești după adidași și îți iei haine mult mai scumpe decât îți permiți doar ca să vadă ceilați. Până la urmă pentru ce trăiești? Pentru tine și plăcerea ta sau pentru ce văd ceilalți? Lucrează la imaginea ta pentru tine și bucură-te de ceea ce îți place ție și de cum te simți bine. Măștile oricum cad în momentele de criză.

8. Banii

Sigur că banii sunt importanți pentru tine și siguranța ta, dar nu îi transforma într-o luptă continuă pentru supraviețuire. Mai degrabă caută moduri prin care să faci bani din ce îți place astfel încât să duci o viață plină de împliniri. 

9. Lucrurile pe care nu le poți controla

Sunt atât de multe lucruri în viață care nu depind de noi și pe care orice am face nu le putem controla. De ce să continuăm să ne agățăm de ele în mod inutil? Nu facem decât să pierdem timpul și nu ne ajută la nimic. 

10. Greșelile

E cât se poate de ok să greșești. Orice profesor cu experiență îți va spune cât de mult poți învăța din greșelile tale, la fel este și în viață, nu contează cât de mult greșești, ci mai degrabă cât de mult înveți din greșelile tale. 

sursă foto: YouTube, psych2Go

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

pixel