Unde este granița între egoism și altruism? Explicaţiile psihologului
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Printre primele întrebări pe care le pune un psiholog oamenilor este și întrebarea: “Cine este cea mai importantă persoană din viață ta?” Răspunsul este invariabil: “copilul, părintele, iubitul/a, cățelul, pisica etc.”, adică oricine altcineva în afară de propria persoană. Rar, unele persoane răspund cu: “da, știu că ar trebui să fiu eu, dar…”.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atunci când oamenii află sau își amintesc că cea mai importantă persoană din viață lor sunt chiar ei înșiși, au de obicei reacția: “asta nu e egoism?”, când în realitate, consideră specialistul, ar fi cea mai mare formă de altruism.

“Poate părea paradoxal, însă grija față de propria persoană nu este o formă de egoism, ci poate cea mai mare formă de altruism. Dacă am grijă de mine, de împlinirea nevoilor mele, de starea mea de bine, de creșterea încrederii în sine și în forțele proprii, dacă învăț să mă iubesc, să mă accept așa cum sunt, să mă respect pentru ceea ce sunt, pot fi de folos și persoanelor importante din viață mea. Dacă mie mi-e rău, nu sunt decât un exemplu prost pentru cei dragi, ajutorul și susținerea dată este la pachet cu suferință personală și ajungem în timp să plângem cu toții ținându-ne de mâna. În cazul acesta cine pe cine ajută, cine pe cine susține, cine pe cine mai iubește?”, explică psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.

Tu cum îți manifești altruismul? 8 sfaturi utile

Specialistul afirmă că, atunci când învățăm să ne iubim pe noi întâi de toate, ne ridicăm de jos, învățăm să “mergem” cu fruntea sus prin viață noastră emoțională, să ne iubim, să ne respectăm, să ne împlinim nevoile și dorințele, ne creștem încrederea în noi și … aici apare diferența, diferența reală între egoism și altruism. Dacă ai hotărât să ai grijă de tine și să te pui pe primul loc, ai învățat să trăiești frumos, până aici ești pregătit pentru a dărui, pentru a susține, pentru a iubi, pentru a fi de folos. 

1. Dacă ai învățat să zâmbeșți, arată-le și altora, spune-le și altora că pot face asta ... altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

2. Dacă ai învățat cum să ai mai mare încredere în tine, spune-le și altora că pot face asta ... altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

3. Dacă ai învățat cum să te iubeșți, respecți și să te simți împlinit în viață ta, spune-le și altora că pot face asta ... altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

4. Dacă ție îți este în sfârșit bine în viață ta, spune-le și altora că pot face asta ... altfel ai învățat degeaba! Dacă o ții pentru tine, e egoism!

5. Dacă ai învățat să ceri să-ți fie respectate timpul, muncă, cunoștințele, implicarea sufletească, capacitatea ta de înțelegere, acceptare și iubire, amintește-ți că și ceilalți au aceleași nevoi și oferă toate acestea pur și simplu (principul ecologiei din NLP) ... altfel n-ai făcut decât să-ți creșți ego-ul! Dacă o faci doar pentru tine, e egoism!

6. Dacă tu ai învățat toate aceste lucruri și te bucuri de ele, cu siguranță cineva, cineva care a făcut la un moment dat acest drum, a fost dispus să te asculte, să-ți arate, să te îndrume, să te susțină, să-ți aloce timp și suflet pentru că și tu să trăiești frumos!

7. Tu cât timp și suflet ești dispus să aloci pentru a spune celorlalți că și ei pot învață să trăiască frumos? Pur și simplu să știe că se poate …

8. Tu cât ești dispus să acorzi celorlalți ceea ce și tu ai primit cândva: respectul pentru sentimentele, nevoile, dorințele, timpul, cunoștințele, acțiunile și implicarea lor?

“Aici și acum faci diferența cu adevărat între egoism și altruism! Atunci când decizi să arăți că tot ceea ce ai învățat n-a fost degeaba! Dacă ții pentru tine, ți s-a îndeplinit cea mai mare temere: tocmai ai devenit egoist! Poate-ți place și atunci rămâi așa! Însă, dacă vrei să fii mai bun, ajută-i și pe alții să fie mai buni sau măcar să șție că pot deveni mai buni! Dacă vrei să fii mai bun, oferă celorlalți exact ceea ce tu îți dorești și aștepți să primești de la ei! Și amintește-ți că ți se cuvine doar atunci când și tu dăruiești, în rest este câștig prin implicare”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel