TREI zodii au parte de revelații și schimbări remarcabile. Până pe 23 octombrie, țineți-vă bine!
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
În această toamnă, astrele ne-au pus la treabă. Cu atâtea evenimente care se întâmplă, nu avem timp să ne liniștim. Iată la ce schimbări să ne așteptăm!

Sezonul Balanței, care va ține până pe 23 octombrie, este cel al esteticului, al relațiilor, al dorinței de armonie, dar și al negocierilor. Vom fi mai deschiși către ceilalți, vom încerca să căutăm și partea armonioasă a lucrurilor. 

În mitologie, Venus este întruchipată de Afrodita, zeița iubirii și frumuseții. În astrograma unei femei, Venus dezvăluie feminitatea, felul în care iubește și tot ceea ce aduce plăcere. În cazul unui bărbat, ea reprezintă tiparul de femeie pe care acesta o caută pentru a se îndrăgosti sau a se căsători. Însă Venus nu se rezumă doar la iubire, frumusețe și plăcere. Ea guvernează și sfera financiară, dar și conflictele. Afrodita avea puterea nu doar de a provoca războaie, ci și de a le încheia. Arhetipul Scorpionului este cel al regenerării, al păsării Phoenix, al secretelor, misterelor și al suferințelor acute. Venus în Scorpion ne inspiră să creăm scenarii intense, în timp ce dorința pentru plăcere va deveni mai puternică. 

Joshua Pingley este un astrolog care practică astrologia modernă și tropicală. În ultimii cinci ani, și-a aprofundat cunoștințele în domeniul astrologiei. Pe canalul său de TikTok, ne-a vorbit despre zodiile cele mai afectate în această perioadă!

Acestea sunt zodiile care vor fi cele mai afectate în sezonul Balanței, care va ține până pe 23 octombrie.  Și ține minte, să fii personajul principal nu este întotdeauna atât de grozav pe cât pare. 

Balanță/Ascendent în Balanță

Nu doar că Soarele, care guvernează asupra egoului nostru și a sentimentului de sine, este în semnul tău, dar de astăzi și Mercur, planeta minții și a comunicării, va fi acolo. Și cum acest sezon al Balanței este dedicat schimbării și noilor începuturi, acest lucru este cu atât mai adevărat pentru tine. E timpul să lași în urmă ce e vechi și să întâmpini ce e nou. Iar cu eclipsa de Soare care va avea loc în semnul tău pe 2 octombrie, vei avea parte și de niște revelații majore.  Nu le irosi.

Berbec/Ascendent în Berbec

Pe 17 octombrie vom avea a treia dintre cele trei superluni pline în semnul tău. Așa că, dacă există cineva, în afară de Balanță, care spune „la revedere vechiului și bine ai venit noului", acela ești tu. Cu toate acestea, vei fi puțin dezlănțuit. Așa că, toți ceilalți, fugiți. 

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Venus, zeița iubirii, plăcerii și banilor, se află în semnul tău pentru cea mai mare parte a sezonului. Și, deși acest lucru probabil îți este destul de benefic ție, alături de celelalte semne de apă, pentru restul dintre noi s-ar putea să fie un dezastru. Măcar tu te descurci bine, nu-i așa? Dar, spre sfârșitul sezonului, Venus va ieși din depresie și va intra în Săgetătorul distractiv și aventuros, aducând înapoi vibrațiile bune și, sperăm, un pic de optimism.

O mențiune de onoare pentru Capricorn și cei cu Ascendent în Capricorn. Pluto revine în sfârșit pe drumul cel bun și, astfel, și tu faci la fel.

Vezi aici previziunile complete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel